Bulevardul Cetății, transformat într-o arteră modernă și funcțională

Foto: PMT

Împreună cu 40 de copii, primarul Dominic Fritz a inaugurat duminică, 18 februarie, reluarea circulației tramvaielor pe bulevardul Cetății din Timișoara. Artera a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, de la infrastructura de utilități din subteran, până la liniile înierbate de tramvai, patru benzi de circulație rutieră, trotuare, piste de biciclete și spații verzi, anunţă Primăria.

 

Pe bulevardul Cetății circulă de duminică, 18 februarie, tramvaiele 4 și 7, cu plecare de la stația situată la intersecția cu Calea Torontalului (Ciocanul). Ambele ajung în Piața 700, zona centrală, Piaţa Bălcescu, după care tramvaiul 4 merge pe strada 1 Decembrie, până la AEM, iar tramvaiul 7, înspre Fratelia și Dâmbovița.

„După trei ani de șantier, de azi tramvaiul merge din nou pe bulevardul Cetății. Este un pas mare pentru transportul în comun în Timișoara, un oraș cu o tradiție de 155 de ani de transport cu tramvaiul. Vreau să mulțumesc în primul rând tuturor celor care locuiesc în cartier, pentru că știu că a fost un șantier greu, dar necesar. Am deschis această zi cu un grup de copii care au făcut un concurs de istorie a tramvaielor din Timișoara, mergând cu tramvaiul.  Este încă un semnal că proiectul de pe Cetății este o investiție pentru toți timișorenii, pentru copii, pentru seniori și pentru următoarele generații”; a declarat primarul Dominic Fritz.

Foto: PMT

Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Societatea de Transport Public Timișoara au organizat evenimente pentru a marca refuncționalizarea acestei importante străzi a orașului. Copiii care învață în școlile din zonă au luat parte la un concurs pe tema istoriei tramvaielor din Timișoara. Cei mici au parcurs cu tramvaiul întregul bulevard, având anumite sarcini de îndeplinit în fiecare stație. Câștigători au fost cu toții, pentru că au învățat lucruri noi și interesante despre Timișoara, au lucrat în echipă, s-au distrat și au fost răsplătiți cu diplome și premii.

Adulţilor le este dedicat concursul Din albumul bunicilor. Toți cei interesați pot trimite fotografii vechi cu bulevardul Cetății, pe pagina de Facebook a Primăriei sau pe adresa de email comunicare@primariatm.ro și pot primi premii constând în abonamente și bilete pentru transportul în comun, oferite de STPT. Concursul se desfășoară în perioada 19-25 februarie.

Primăria Municipiului Timișoara a derulat un amplu proiect de investiții pe bulevardul Cetății. Zona reabilitată cuprinde  tronsonul de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere, pe o lungime de 1.81 km.

„E un proiect care a început acum 15 ani, când, în decembrie 2009, primarul Ciuhandu a aprobat Studiul de fezabilitate în Consiliul Local. Sunt mândru de echipa care a tras tare în ultimii 3 ani să-l transforme din hârtie în realitate, așa cum au așteptat foarte mulți timișoreni”, a precizat primarul Dominic Fritz.

Linia de tramvai a fost refăcută și modernizată pe o lungime de peste 1,5 km, au fost amenajate 10 stații de tramvai, sistemul rutier a fost reabilitat pe o suprafață de peste 25.000 mp, trotuarele de pe toată lungimea traseului au fost, de asemenea, refăcute. S-au amenajat peste 20.000 de mp de spațiu verde, noi piste pentru bicicliști și au fost plantați peste 400 de arbori. Rețele de apă-canal, termoficare, iluminat public au fost schimbate și cablurile aeriene au fost introduse în subteran.

Valoarea totală a proiectului este de apropae 111 milioane de lei, din care cofinanțarea UE (prin Programul Regional Vest 2021-2027) este de peste 66,5 milioane de lei. Municipiul Timişoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare nerambursabilă la finalul anului 2023.

 

Print Friendly, PDF & Email