Cuvintele sunt motorul care duce lumea înainte. Dar tot cuvintele pot pune frâne și pot ridica bariere, cu diferite nume: prejudecăți, etichete și diferite fețe, umilirea, izolarea, excluderea. În efortul de a sparge aceste bariere la nivel global, începând cu anul trecut, ONU a declarat data de 8 octombrie ca Zi Internațională a Dislexiei.
Teatrul Național din Timișoara este atent la alteritate, la discursul pro-diversitate, la integrarea grupurilor vulnerabile, așa după cum o dovedesc proiectele comunitare pe care le dezvoltă în cadrul programului Vocile orașului, în conjuncția principiilor sale cu cele ale Capitalei Europene a Culturii.
Ca o continuare a acestui demers și pentru că, la rândul său, arta teatrului folosește cuvintele pentru a aduce oamenii împreună în spațiul imaginației și al creativității, Teatrul Național din Timișoara își propune ca, în parteneriat cu Asociația București pentru Copii Dislexici – ABC Dislexici – membră a European Dyslexia Association, să participe la creșterea gradului de conștientizare asupra dislexiei ca formă a neurodiveristății și, în consecință, la creșterea gradului de conștientizare privind modalitățile alternative de a accesa procesul de învățare, inclusiv prin promovarea noilor tehnologii – realitatea virutală și realitatea augmentată – în educarea copiilor dislexici, pentru a-i ajuta pe copiii cu dislexie să își recâștige încrederea în capacitatea lor de învățare și de integrare, în capacitatea lor de a fi creativi, de a visa și de a-și urma visurile oricât de departe.
„Mesajul reprezintă, în egală măsură, un îndemn adresat societății de a integra aceste noi sisteme de educație și de a integra persoanele diagnosticate cu dislexie, în spiritul pluralității și al varietății de manifestare a spiritului uman.Așadar, este o bucurie și o onoare pentru Teatrul Național din Timișoara ca, în anul Capitalei Europene a Culturii, să se alăture, în mod solidar, numeroaselor organisme cu profil educațional și civic, precum și numeroaselor instituții de cultură din întreaga lume care susțin persoanele cu dislexie, iluminând în turcoaz fațada Teatrului Național duminică, 8 octombrie, între orele 19 și 22”, transmite conducerea Naţionalului timişorean.
Dislexia este o dificultate de învățare care afectează circa 10% din populația lumii, dintre aceștia făcând parte numeroși artiști, inventatori, oameni de știință, exploratori, antreprenori de succes, oameni de stat care au schimbat soarta lumii, campioni sportivi etc.
Ultimele comentarii