80 de lucrări ale maestrului Silviu Oravitzan, ale cărui lucrări trimit la Geneză şi la memoria imemorială, vor fi expuse permanent la Muzeul Național al Banatului, unde va fi deschis un spațiu dedicat operei acestui mare artist.
Noua expoziție permanentă, intitulată Spațiile Oravitzan, cuprinde 80 de lucrări care vor fi găzduite în opt săli de la etajul Bastionului Maria Theresia. Această expoziţie-eveniment – al cărui nucleu îl constituie 12 opere inedite pe care Silviu Oravitzan le-a donat Muzeului Banatului – promite să lumineze imaginația vizitatorilor cu operele artistului, unde simboluri metafizice și tradiționale se întrepătrund într-un dans al formelor și culorilor. Vizitatorii vor avea oportunitatea de a se conecta la patrimoniul artistic pe care acesta l-a creat cu o profundă spiritualitate și cu dragoste față de Dumnezeu, transmit oficialii Muzeului Banatului.
Vernisajul va avea loc joi, 14 septembrie, de la ora 13, eveniment urmat, de la ora 15, de o masă rotundă dedicată creației lui Silviu Oravitzan la care vor participa personalități ale lumii artistice și muzeale din România, dar şi din alte state europene.
„Maestrul Silviu Oravitzan, la venerabila vârstă de 81 de ani, continuă să inspire generații noi prin opera sa. Recunoscut la nivel internațional, artistul a folosit simboluri universale precum crucea, pătratul, rombul și cercul pentru a interpreta conexiunile profunde dintre tradiția bizantină și lumea contemporană”, declară reprezentanţii muzeului.
Într-o carieră ce se întinde pe mai multe decenii, Silviu Oravitzan a expus în numeroase galerii din România, Polonia, Ungaria, Suedia, Belgia, Elveţia, Luxemburg şi Grecia. De asemenea, este prezent în sute de colecţii particulare din România, Franţa, Germania, Anglia, Grecia, Austria, Luxemburg, Elveţia, SUA și a primit numeroase premii și distincții, atât la nivel național, cât și internațional.
Expoziţia Spațiile Oravitzan este organizată de Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația „Oravitzan” şi cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
- Recomandare de lectură: Silviu Oravitzan: „Eram deja prezent în religia mea, când nu eram încă aici”
Ultimele comentarii