Defibrilatoare automate, instalate în Timișoara

Sursă foto: Primăria Timişoara

Primăria Timișoara anunţă că a instalat trei defibrilatoare externe automate în zona centrală a orașului. Acestea se utilizează în caz de urgență medicală, respectiv stop cardio-respirator.

 

Aparatele sunt amplasate în sediul Primăriei, de pe b-dul C.D. Loga nr. 1, la Direcția de Evidența Persoanelor, de pe b-dul Mihai Eminescu nr. 15 și la Sala Olimpia, pe Aleea Ripensia nr. 7.

„Încercăm să prevenim tragedii în centrul Timișoarei. Dotăm mai multe clădiri publice cu defibrilatoare automate și instruim angajații să le folosească, pentru ca să putem salva vieți. Este un gest de normalitate și vrem să reducem, dacă e posibil, și cu câteva minute, răspunsul la situații de urgență de acest gen”, declară primarul Dominic Fritz.

Defibrilatoarele HeartSave AS se utilizează în caz de urgență medicală, respectiv stop cardio-respirator și pot face diferența dintre viață și moarte. Avantajul defibrilatorului extern automat este dat de faptul că orice persoană, fără studii de specialitate, poate interveni în situații de urgență – persoană inconștientă, care prezintă simptomele unui stop cardiac. Aparatul ghidează utilizatorul prin procesul de resuscitare cu instrucțiuni acustice și vizuale.

Defibrilatorul HeartSave AS trebuie utilizat în situația în care pacientul prezintă simptome de inconștiență, nu respiră normal și nu există semne de circulație vasculară. Acesta măsoară ritmul cardiac al pacientului și decide dacă este indicată sau nu defibrilarea. Selectarea și încărcarea energiei are loc automat atunci când este indicată defibrilarea, iar aparatul declanșează automat procesul. Defibrilatorul poate fi utilizat și în modul pediatric, adică în cazul pacienților cu vârsta cuprinsă între unu și opt ani sau cu o greutate corporală de sub 25 kg, aparatul fiind prevăzut cu electrozi speciali în acest sens.

Acțiunea de amplasare a celor trei defibrilatoare se derulează în paralel cu instruirea angajaților pentru intervenții în caz de urgență. Un ofițer de specialitate din cadrul Centrului de formare și pregătire descarcerare și intervenție medicală de urgență al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat a prezentat modul de funcționare a aparatului și pașii ce trebuie urmați în cazul în care ne confruntăm cu o situație ce reprezintă urgență medicală.

Investiția se ridică la aproae 38.000 de lei, cu TVA inclus. Pentru anul viitor, este planificată achiziționarea a încă trei defibrilatoare, care vor fi montate în locuri ușor accesibile, transmit reprezentanţii Municipalităţii.

 

 

Print Friendly, PDF & Email