Muzeul Național al Banatului organizează sâmbătă, 13 mai, Noaptea Muzeelor. În anul Capitalei Culturale Europene, spectacolele de istorie vie oferite în Bastionul Theresia se vor îmbina cu momentele artistice și cu atelierele interactive într-un mare show comun al grupurilor de reconstituire istorică și artistice coordonate de Muzeul Banatului.
Evenimentul va începe la ora 17, în Curtea Bastionului, cu deschiderea taberelor de reconstituire istorică –Timișoara otomană, Timișoara Evului Mediu târziu, Banatul medieval.
De la ora 18, în spațiul expozițional Istoria Militară a Banatului va avea loc o prezentare interactivă a unor file din istoria Cetății Timișoara începând cu secolul baroc și până în interbelic. Salve de tun de secol XVIII și de început de secol XX se vor auzi în Curtea Bastionului Theresia.
De la ora 19, to în Curtea Bastionului Theresia, trecutul va fi prezentat ca istorie vie de către Uniunea Artiștilor – Cronicari: arme și ținute ale Evului Mediu, obiceiuri ale trecutului, antrenamente, raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine – o poveste adevărată, narată în stilul „living museum” și însoțită de muzică istorică.
De la ora 21 este programmată o prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice Fiare din beci, urmată de momente inedited: un dans cu săbiile în stilul oștenilor stepelor, un duel real cu arme istorice din colecția privată a Uniunii, între spadasini experimentați și muzică istorică live, cu trupa Peregrinii.
De la ora 22, Uniunea Artiștilor – Cronicari prezintă un spectacol de muzică a vechilor menestreli și arta jonglerilor cu focul care va însoți o poveste magică din trecut, narată cu sprijinul tuturor grupurilor participante.
În Noaptea muzeelor, până la ora 2, vor putea fi vizitate expozițiile: Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele, care propune o incursiune în istoria cartierelor printr-o cheie barocă: alegoria simțurilor, prezentând secvențe din viața cotidiană din Iosefin (văzul), Elisabetin (tactilul), Fabric (auzul), Cetate (olfactivul) și Giroc (gustativul) – mansarda B2 a Bastionului; Prinț și sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei Porți, care prezintă obiecte din diferite episoade ale marilor confruntări militare internaționale de pe scena europeană în urma cărora este constituit Banatul Timișoarei – mansarda B1; Istoria militară a Banatului, care aduce împreună uniforme, arme și piese de echipament militar de la începutul sec. al XVIII-lea (armatele habsburgică și otomană) și din anii Primului Război Mondial (armata română) – parter; expoziție de caricatură Ștefan Popa Popa’s, o colecție reprezentativă de caricaturi, medalii, premii și prezentări de evenimente din viața celui mai apreciat caricaturist din lume – Muzeul Popa’s, la parter; Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal, ce conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu – parter.
Intrarea la evenimente este gratuită.
Ultimele comentarii