Copilăria în Gulag, în imagini, la Memorialul Revoluției

Surs[ foto: Getty Images

Memorialul Revoluției organizează o expoziție intitulată Copilăria în Gulag. Aceasta prezintă imagini foto-documentare care reflectă viața copiilor basarabeni condamnați la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare și excizare forțată din propriile familii în baza politicilor represive ale regimului totalitar-comunist în RSS Moldovenească, perioada 1940-1941 și 1944-1953.

 

Vernisajul va ave loc la sediul Memorialului Revoluției din Timișoara, de pe strada Oituz nr. 2B vineri, 21 aprilie, orele 14. Vor prezenta Ludmila D Cojocaru și Virgiliu Bîrlădeanu.

Expoziţia Copilăria în Gulag reuneşte circa 180 de imagini foto-documentare, însoțite de memorii şi documente de arhivă valorificate din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Muzeului Ținutului Edineț, Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, Arhiva INIS ProMemoria al USM, arhivele diferitor comunități ale memoriei din localitățile Republicii Moldova și, mai ales, arhivele de familie ale victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească.

Doar în cadrul deportărilor staliniste din anii 1941, 1949 și 1951 din RSS Moldovenească au fost deportați circa 20.000 de copii, cea mai mare parte fiind cuprinși de al doilea val de deportare din 5-6 iulie 1949 (11.899 de copii). Unii copiii au murit în drum spre locul exilului, alții au venit pe lume chiar în trenul cu deportați, spun reprezentanții Memorialului Revoluției. La fel, un număr dramatic de copii au murit din cauza foametei organizate, condițiilor vitrege din instituțiile de plasament pentru copiii „dușmanilor poporului”, iar o parte dintre ei s-au născut departe de casa părinților și a bunicilor – în așezările speciale sau în locurile de recluziune a mamelor lor.

Expoziţia a fost realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Moldovei, cu suportul Programului The Development Cooperation and Democracy Promotion Programme al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania și este un omagiu adus tuturor copiilor care au trecut prin atrocitățile regimului totalitar-comunist din URSS. Proiectul face parte din programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023

 

Print Friendly, PDF & Email