„Copilăria lui Kaspar Hauser”, lansată la Timişoara

Bogdan-Alexandru Stănescu îşi lansează la Timişoara cel mai nou volum, Copilăria lui Kaspar Hauser.

 

Cel mai nou volum semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut recent în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, va fi lansat la Timişoara miercuri, 7 iunie, de la ora 18.30, la Librăria „La Două Bufniţe”. Alături de autor, la eveniment vor prezenta Radu Pavel Gheo și Alexandru Potcoavă.

Copilăria lui Kaspar Hauser – cartea lunii iunie, la Bufnițe – este o reinterpretare a motivului literar al copilului crescut de lupi. Romanul lui Bobiţă, pasager al tramvaielor ceauşiste, explorator al vechilor crematorii şi al şantierelor din Berceni, este şi unul dedicat Bucureştiului, surprins în perioada sa de trecere de la socialismul luminos la democraţia originală. Dar cea mai importantă rămâne explorarea memoriei într-o proză ce se hrăneşte din materia vîscoasă a melancoliei. „Roman de maturizare, roman al deformării, 12 povestiri cu acelaşi narator, toate aceste variante sunt corecte şi, în acelaşi timp, departe de a descrie cu exactitate”, spun editorii cărţii.

Bogdan-Alexandru Stănescu, în vârstă de 38 de ani, este scriitor, eseist, traducător, editor şi preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti.

A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul, în 1999, pe când era junior editor al Ziarului de Duminică. În acelaşi timp, a publicat vreme de cîţiva ani în Ziua literară şi în Adevărul literar şi artistic. A lucrat pentru emisiunea TV Parte de carte, iar din 2006 este coordonator al colecției Biblioteca Polirom, din cadrul Editurii Polirom.

A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor Prima mea…, de la Editura Art, și în revista Iocan. În 2010, a publicat, împreună cu Vasile Ernu, volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat la Editura Art volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Editura Cartea Românească), carte nominalizată la premiile Radio România Cultural.
În 2014 a primit premiul Tânărul scriitor al anului 2014, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.

Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi.

A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman și Edward Hirsch.

A predat, mai mulți ani la rând, cursuri de Introducere în editarea de carte și cursuri de literatură română contemporană la Universitatea din București. În prezent susține cursuri de creative writing.

Print Friendly, PDF & Email