Expoziţie a meșterului popular Vasile Șușca, la Timișoara

Vasile Șușca, unul dintre cei patru maramureșeni declarați Tezaur uman viu, expune la Timișoara în cadrul unui proiect demarat de Nemesis Art Club și intitulat Combinarte.

 

„Vasile Șușca creează măști tradiționale de mai bine de 20 de ani. Măestria sa și felul în care reușește să păstreze tradiții populare vechi de secole i-au adus lui Vasile Șușca recunoașterea pe care o merită. Așa se face că la finalul anului trecut, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural i-a decernat meșterului popular titlul de Tezaur uman viu. Un titlul foarte important dacă ținem cont de faptul că programul „Tezaure umane” vii este inițiativă UNESCO”, spune Mariana Tofan, coordonator al proiectului Combinarte.

Primul eveniment din cadrul acestui proiect înseamnă însă o dublă întâlnire artistică. „Proiectul Combinarte este, așa cum îi spune și numele, un demers pe care noi l-am gândit ca fiind deopotrivă o modalitate de a aduce în fața publicului un creator consacrat și unul la început de drum și de a pune față în față doi artiști din zone sau cu modalități de exprimare total diferite. Așa se face că, prima întâmplare din cadrul acestui proiect îi vor aduce față în față pe Vasile Șușca, meșter popular consacrat și pe Ciprian Todea, creator de artă digitală”, spune curatorul expoziţiei Claudiu Toma.

Vernisajul celor două expoziții are loc în 4 aprilie, de la ora 19, în Nemesis Art Club (str. Hector, Bastion Theresia). Acestea rămân deschise până în 21 aprilie.

Print Friendly, PDF & Email