Foto: Facebook / Radu Hossu

De la declanşarea războiului din Ucraina, Radu Hossu, un tânăr din Braşov, s-a alăturat ucrainenilor agresaţi pentru a-i ajuta să-și apere libertățile şi libertatea. Este autorul “Rezumatelor de noapte” scrise pe pagina sa Facebook, este corespondent de război şi este românul care a adunat cele mai mari donaţii pentru Ucraina; de la începutul războiului a transportat ajutoare umanitare (de la alimente şi medicamente, drone, echipamente de protecţie, la generatoare şi camioane) în valoare de 450.000 de euro în zonele frontului. FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, l-a pus le lista neagră, existând chiar o recompensă pusă pe capul său. Grupul pentru Dialog Social i-a acordat, zilele trecute, Premiul pe anul 2022.

Am vorbit cu Radu Hossu despre campaniile umanitare în care este implicat, despre experienţa lui, în calitate de corespondent de război, pe linia întâi a frontului, espre teama de moarte, despre gropile comune pe care le-a văzut, inclusiv despre una care se anunţă a fi cea mai mare, identificată de sateliţi, la Mariupol, dar şi despre stare de spirit a ucrainenilor la un an de la declanşarea războiului, despre prietenii legate pe front, despre Misha, soldatul ucrainean al cărui străbunic a fost primar la Sighetul Marmației în timpul României Mari, despre lupta lor pentru libertate. “Da, e adevărat că mă vor mort. Cei care cred că este o exagerare în ceea ce spun să caute numele meu pe canalele de Telegram ale ruşilor sau ale transnistrenilor. Nu există însă niciun motiv care m-ar putea face să mă opresc din ajutorarea Ucrainei”, spune Radu Hossu.

 “Sunt susţinător al Ucrainei din momentul în care a început invazia Rusiei”

Produsele achiziţionate din donaţii

Cu o zi înainte de împlinirea unui an de război, Radu Hossu a prezentat pe pagina de Facebook lista produselor achiziţionate din donaţiile, pe care le-a dus în Ucraina:

• 17 mașini (4×4 suv și dube) cu o valoare medie de aprox. 7.500 euro fiecare (în care intră și reparațiile necesare, cauciuri off road etc) = 127.500 euro;
• reparația a patru mașini ale Gărzii Teritoriale Civile = 5500 euro;
• 30 (+ 3 bucăți donate de voi) de generatoare în valoare de 1000 euro bucata = 30.000 euro;
• aprox. 40 tone de ajutoare umanitare (mâncare neperisabilă, greu perisabilă, mâncare pentru animale, obiecte și produse de igienă, medicamente, pături etc) = aprox. 40.000 euro;
• 4 camioane DAC decomisionate de Armata Română și cumpărate de la un civil, la 8000 euro / bucata (5.500 euro / camionul + reparații) + 4000 euro transport = 36.000 euro;
• 10 camere PTZ pentru orașul Mykolaiv = 6500 euro;
• 3 drone DJI x 2500 euro + 1 dronă cu Night Vision x 8000 euro + 1 drona Matrixx x 4000 euro = 19.500 euro;
• echipamente de protecție pentru Garda Teritorială Civilă = 15.000 euro;
• mașina de pompieri, livrată în Bakhmut – 26.000 euro + transport = 28.000 euro;
• Spitalul Mobil Oleg Gubal (proiect în derulare) = 70.000 euro investiți până acum;
• consumabile (motorină pentru transportul vehiculelor, plată șoferi etc) timp de 4 luni de zile = aprox. 5000 euro;
• Pentru “Salvări pentru Ucraina” – proiect pe care îl va demara la finalul lunii februarie, a strâns deja 60.000 euro.  Una dintre ambulanțe se va duce la Cernăuți de unde a primit cerere explicită.

Total: 451.000 euro

26 februarie 2022 e ziua în care v-ați decis să vă implicaţi în sprijinirea Ucrainei. Ce v-a determinat să luați decizia aceasta, domnule Radu Hossu?

Sunt susţinător al Ucrainei din momentul în care a început invazia Rusiei, adică de acum 14 ani.

Implicarea concretă în ajutorarea Ucrainei a început însă în luna august 2022, când am demarat strângerea de fonduri pentru ajutoare umanitare (de la alimente neperisabile la echipament militar non-letal, adică veste antiglonţ şi căşti; soldaţii ucraineni foloseau şi căşti de tablă din Al Doilea Război Mondial sau veste antiglonţ cu plăci balistice de 13 kg una). Am încercat să îi ajut în urma cererii pe care a făcut-o Misha, un soldat ucrainean de origine română, care a luat legătura cu mine în luna iunie. În septembrie 2022 am plecat în Ucraina şi am stat acolo aproape două luni şi jumătate, timp în care am mai organizat o strângere de fonduri pe pagina mea de Facebook, iar în octombrie şi în noiembrie am fost în Bakhmut cu ajutoare umanitare de peste 10.000 de euro.

Am fost primul străin care a dus ajutoare umanitare la Bakhmut, după începerea asediului de la mijlocul lunii mai 2022. Am aflat asta de la Irina, care era şefa Centrului de Colectare Ajutoare Umanitare din Bakhmut. Acum ea nu mai e acolo, pentru că Bakhmutul e un oraş care nu prea mai are populaţie civilă…

De la începutul războiului, ați strâns donaţii de peste 450.000 de euro şi aţi transportat ajutoare umanitare (de la alimente şi medicamente, drone, echipamente de protecţie, la generatoare şi camioane) în zonele frontului. Acum sunteți implicat în alte două proiecte: construirea unui spital mobil militar şi acţiunea “Salvări pentru Ucraina”. Concret, cum ajutați?

În cazul spitalului militar mobil “Oleg Gubal” – denumit după unul dintre militarii ucraineni care a fost ucis în luptă pe când eram acolo – m-am decis să mă implic pentru a-i onora memoria; el este proiectul unui medic ucrainean care, împreună cu echipa lui, au salvat peste 550 de oameni, extrăgându-i din Chernihiv, chiar în primele săptămâni de război, când oraşul era sub asediu, înconjurat de ruşi. Atunci, acest medic, cu pseudonimul “Angel”, şi echipa lui evacuau oamenii din oraş cu maşinile personale. Acest spital mobil, proiectat în primă fază cu două sau trei vechicule, a ajuns la cinci şi, într-un final va avea probabil opt. În dotarea lui este deja un autobuz Solaris, transformat în sală de operaţii – cu mese de operaţie special concepute pentru răniţi de război –, un fel de unitate de primiri urgenţe, o maşină de extracţie blindată care se va duce linia frontului şi va aduce soldaţii răniţi, pentru a fi stabilizaţi, dar va deservi şi civilii din zona liniei frontului. De asemenea, mai are o maşină logistică pentru sanitarizarea echipelor medicale, unde să se poată şi odihni. La acest spital vor lucra medici ucraineni şi polonezi. Până acum am donat peste 70.000 de euro şi, probabil, voi ajunge la o sumă finală de 85.000 de euro. Ssperăm ca în această lună să fie gata.

A doua campanie, “Salvare pentru Ucraina”, a venit în urma unei cereri din partea Spitalului Multidisciplinar din Cernăuţi, unde este cea mai mare comunitate de români, care, aflând de mine de undeva de pe Twitter, m-a întrebat dacă îi putem ajuta cu o salvare. Ambulanţele mai moderne pe care le-au avut au fost trimise la începutului războiului – iar asta s-a întâmplat cam la toate spitalele din Ucraina – în zona liniei frontului. Şi astfel spitalele au rămas cu ambulanţe din anii 60-70, la mine pe Facebook se pot vedea poze. Aflând că această necesitate nu o are doar spitalul din Cernăuţi, că este o stare de fapt generalizată, am început această campanie, încercând să cumpăr cât mai multe ambulanţe cu care voi pleca spre Ucraina, la finalul lunii martie, începutul lui aprilie.

“Românii sunt empatici, că susţin în continuare Ucraina”

Cel mai recent Eurobarometru, realizat la un an de la invazia Ucrainei de către Rusia, plasează România pe ultimul loc în rândul statelor UE în ceea ce privește ponderea cetățenilor care sunt de acord cu diferite forme de sprijinire a Ucrainei și de sancționare a Rusiei. Simțiţi că așa stau lucrurile?

În acel Eurobarometru e vorba doar despre o întrebare la care am ieşit pe ultimul loc, şi anume: dacă suntem de acord ca România să ajute umanitar Ucraina? Este însă ciudat, pentru că la alte întrebări din acelaşi sondaj (de exemplu, Sunteţi de acord ca ţara dvs să ajute cu mai mult echipament militar?), suntem peste media europeană.  Să nu ne îngrijorăm mai mult decât e cazul!

Este evident că există o oboseală de război, oamenii încearcă să-şi ducă viaţa normal şi există o scădere a nivelului de interes faţă de război, însă, în campaniile pe care le-am făcut şi încă le fac observ că românii sunt empatici, că susţin în continuare Ucraina şi mai ales salvarea de vieţi ale oamenilor care se luptă acolo pentru libertatea lor. Probabil că românii relaţionează destul de uşor pentru că avem în istoria noastră recentă Revoluţia din 1989. În acelaşi timp, există o pată în mentalul colectiv legat de ceea ce înseamnă Rusia şi ocupaţia rusă. Deci nu m-aş îngrijora foarte tare de acest rezultat din Eurobarometru, mai ales coroborându-l cu răspunsul la celelalte întrebări.

Împreună cu Misha, împărţind ajutoare umanitare. Sursă foto: Facebook / Radu Hossu

“Nu-mi permit să mă gândesc că aş putea să mor mâine”

Ați stat şi pe front, cea mai lungă perioadă, de două luni şi jumătate, pe frontul de est, la frontiera cu Rusia. Ideea de război ne oripilează pe toţi, dar noi vedem aceste orori în fotografii, în înregistrări video. Cum este să trăieşti cu oroarea lângă tine, cu sentimentul că, în orice moment, totul se poate sfârşi?

Nu am trăit cu sentimentul acesta pentru că nu m-am gândit la lucrurile acestea.

Dar la ce? Cum te poţi rupe de acest gând, de această spaimă, în mijlocul urgiei?

Iau fiecare zi ca atare şi încerc să fac tot ce pot mai bine. Eram acolo pentru că, în primă fază, am plecat de la ideea de a documenta frontul pentru o carte pe care vreau să o scriu. Între timp, însă, mi se modificase această misiune, din a scrise o carte în a ajuta civilii şi soldaţii din zonă Nu poţi avea un sentiment constant de frică pentru că ai deveni o piatră de moară pentru ceilalţi soldaţi, un obstacol pentru îndeplinirea misiunii lor. Aşa că nu-mi permit să mă gândesc că aş putea să mor mâine. O fac, e adevărat, din când în când, mai ales când sunt în zone bombardate dimineaţa, seara şi noaptea, continuu. Ştiu că sună ciudat, dar la un moment dat te obişnuieşti. În rest, ceea ce se dezvoltă în timp este o camaraderie extraordinară cu oamenii aceia, aflaţi pe front. În această echipă, 80 la sută dintre ei vorbesc engleza, toţi o înţeleg, Misha vorbeşte şi româna. Nu m-am simţit nici singur, nici stingher printre ei.

Se leagă altfel prieteniile în război decât cele din timp de pace? Au ceva diferit?

E foarte puternică afecţiunea faţă de oamenii aceia, e foarte puternic sentimentul de apartennţă la grupul lor, vezi că lor le pasă de tine, ţie de ei şi faci tot posibilul să îi ajuţi cum poţi. M-a impresionat faptul că nu mi-au cerut nimic, niciodată, dar când mergeam cu Misha în alte zone, cum am fost în Bakhmut, la întorcere cumpăram mâncare mai bună, dulciuri, încercam să le fac viaţa un pic mai bună.

Cum v-ați împrietenit cu Misha, al cărui străbunic, aţi spus, a fost primar la Sighetul Marmației în timpul României Mari?

M-a contactat pe Facebook, în iunie anul trecut, eu scriam “Rezumatele de noapte”. El era atunci pe frontul din Donbass. M-a întrebat dacă sunt interesat de informaţii de pe linia frontului, evident în limita a ceea ce poate să îmi ofere fără să deconspire informaţii sensibile ale Armatei ucrainene. Aşa am început să ţinem legătura. După câteva săptămâni, m-a întrebat dacă există posibilitatea ca noi, civilii români, să ajutăm într-un fel sau altul civilii din Ucraina; atunci mi-a venit ideea să încep campania de strângere de fonduri. Ceea ce m-a convins să fac lucrul acesta a fost, aşa cum am mai spus în repetate rânduri, faptul că Misha nu a cerut absolut nimic pentru el personal sau pentru colegii lui. Acesta a fost începutul unei frumoase prietenii, ca să folosesc un clişeu hollywoodian.

Misha va rămâne un prieten şi după încheierea războiului?

Cel mai probabil, da. De altfel, eu ţin legătura cu toată echipa cu care am fost pe front. Ei îmi transmit constant mulţumiri, iar prin intermediul meu, românilor. Mulţi dintre ei sunt foarte emoţionaţi când discută despre lucrul acesta şi nu le vină să creadă că românii sunt atât de empatici, de puternic susţinători ai cauzei lor, îi bucură această stare de fapt şi, în acelşai timp, le întăreşte moralul.

Misha şi Radu Hossu. Foto: Facebook / Radu Hossu

“Dacă armata ucraineană va reuşi să elibereze Mariupolul repede, probabil vom vedea cel mai mare genocid de la al Doilea Război Mondial încoace”

V-am auzit vorbind despre baraje de artilerie şi baraje de bombe incendiare prin care ați trecut de câteva ori. Apoi, dând explicaţii despre arsenalul folosit de Armata ucraineană, despre cel la care recurg ruşii, despre tehnici de luptă. Unde v-aţi familiarizat termenii, cu strategia, cu tehnica de luptă: acolo sau aţi făcut pregătire înainte de pleca pe front?

Eram interesat de tehnică militară şi de strategie militară, eu fiind, cum ştiţi, consultant politic; cunoscând strategia politică, derivată din cea militară, cumva înţelegeam mai uşor anumite concepte. Dar familiarizarea s-a produs în timp ce scriam “Rezumatele de noapte”, timp de câteva luni înainte de a ajunge pe front, din 26 februarie până în 12 septembrie 2022, când am plecat, am scris cam 150 de rezumate. Şi, evident, am citit foarte mult şi informaţii regeritoare la tactici şi tehnică de război ruseşti – pentru că era important să le ofer celor care mă umăresc pe Facebook informaţii de calitate.
Legat de bombele incendiare, pe acestea le-am văzut când am fost la Bakhmut, a doua oară, şi am extras doi civili de acolo. Când am ieşit din localitate, eram cu Misha în maşină, au explodat şase bombe incendiare – am pus aceste poze pe Facebook, pentru că le-am prins pe cameră. Din ce ştiu eu, folosirea acestui tip de bombe este interzisă prin convenţii internaţionale, dar armata rusă le foloseşte… Dacă nu le-aş fi văzut, poate există o posibilitate să nu cred că sunt folosite.

Ați fost şi în zonele în care s-au descoperit gropile comune?

Da, am fost la Bucha, chiar acum recent. Am fost însă în Izyum exact în ziua în care au fost descoperite gropile comune. Noi nu ştiam de ele, atunci. Când am trecut înspre Bakhmut, pe autostrada N03 – am fost să ducem ajutoare inclusiv familiei unui soldat cu care am fost pe front şi care avea rudele în Izyum – am văzut, pe partea stângă în sensul de mers spre Bakhmut, că în pădure era multă forfotă şi lucrări de excavare; nu ne-am dat seama atunci. Două zile după aceea am văzut informaţia la ştiri…

Spuneați într-un interviu recent, referindu-vă la Mariupol, că au fost văzute gropi comune pe zeci de hectare. Ce se întâmplă acolo? Cum de nu s-a aflat până acum?

Sateliţi care trec pe deasupra Mariupolului au observat că în zona cimitirelor civile au fost săpate şanţuri pe hectare întregi, după care a doua zi le vedeam că sunt acoperite. Apoi au crescut foarte mult în dimensiune, ca suprafaţă. Noi, uitându-ne la imagini, presupunem că sunt gropi comune. Dacă armata ucraineană va reuşi să elibereze Mariupolul repede, probabil vom vedea cel mai mare genocid de la al Doilea Război Mondial încoace. Din ce am înţeles, e vorba de 50 de hectare de gropi noi în cimitire, atât au măsurat analiştii care fac localizare digital. Dacă sunt gropi comune, asta înseamnă mai mulţi decedaţi pe metru pătrat, atunci se ajunge la zeci de mii de oameni, majoritatea covârşitoare civili, pentru că soldaţii care au luptat în Mariupol ori au fost ucişi, ori extraşi de acolo, şi mă refer la luptătorii de la Azovstal care, acum, majoritatea, sunt prizonieri de război.

“Ucrainenii sunt hotărâţi să nu facă niciun fel de concesie Rusiei”

Care este starea de spirit în rândul ucrainenilor, după un an de război? Acest an de foame – vorbeați despre bătrâni care s-au închinat în faţa dumneavoastră, după ce le-ați dat o pungă cu alimente –, de frig, de spaimă a distrus moralul ucrainenilor?

Nu, nici pe departe. Eu am fost în Kiev acum două săptămâni, cu o zi înainte cu o zi să ajungă acolo preşedintele american, Joe Biden. Moralul lor este foarte puternic, se vede acest lucru inclusiv în sondajele făcute în Ucraina. Războiul a reuşit să unifice Ucraina care, poate, ideologic  a fost divizată între Vest şi Est, între cei care susţineau Rusia şi cei care susţineau integrarea europeană, cu toate că în realitate nu a existat nicio divizare puternică pe subiectul UE. Inclusiv cei care aveau simpatii faţă de Rusia înţelegeau că UE înseamnă un avantaj economic. În momentul acesta, absolut toată lumea este împotriva Rusiei care a invadat ţara fără niciun motiv, încălcând toate drepturile statului ucrainean, recunoscute prin tratatele internaţionale. Această invazie a reuşit să unifice populaţia Ucrainei şi, în plus, a us la o creştere semnificativă de simpatie populară faţă de preşedinzele Zelenski şi de partidul său.

Ucrainenii nu vor să cedeze Rusiei niciun petec de pământ, nu există ideea de concesie oferită Rusiei, mai ales după descoperirea gropilor comune de la Bucha, Izyum, Irpin, Liman, Makariv şi după ce, în iarnă, Rusia a bombardat deliberat infrastructura civilă, lăsându-i pe civili în frig şi în beznă. Aceste situaţii i-au îndârjit şi mai tare pe ucraineni, care sunt hotărâţi să nu facă niciun fel de concesie. Nici eu, dacă m-ar întreba cineva, nu aş fi de acord cu astfel de concesii după ce Rusia a încălcat tratate de drept internaţional, fiind acuzată de crime de război, de crime împotriva umanităţii. Orice concesie făcută Rusiei ar fi de fapt un premiu pentru agresor.

“Legat de Bîstroe, Sorin Grindeanu ar trebui să-şi dea demisia”

Aşadar, această invazie a reuşit să aducă ucrainenii la unison în privinţa percepţiei faţă de Uniunea Europeană, faţă de Occident. Asta, în ciuda propagandei ruse de care au avut şi ei parte ani şi ani de zile şi în ciuda faptului că, deși și-a câștigat independența, în ultimii 30 de ani Ucraina a fost condusă, în mare parte a timpului, de regimuri pro-ruse. Care este însă percepţia faţă de România a oamenilor pe care i-ați întâlnit în Ucraina, a celor cu care colaborați, a celor cu care aţi fost pe front? Una dintre tezele propagandei ruse, lansată în România, vizează crearea de disensiuni etnice între cele două țări, pe diferite motive: de la raptul teritorial făcut de URSS în 1940 la, mai nou, canalul Bîstroe.

Ucrainenii au şi făcut un filmuleţ, pentru 1 Decembrie, pe care l-am postat şi eu pe pagina mea de Facebook, urând “La mulţi ani!” României.  Oamenii cu care m-am întâlnit acolo şi cărora le-am spus că sunt din România, că aici sunt mii de oameni care sunt implicaţi în ajutorarea lor, au o părere foarte bună despre români.

Legat de Bîstroe, din punctul meu de vedere ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar trebui să-şi dea demisia. El a ieşit cu declaraţia potrivit căreia Ministerul Transporturilor nu a primit nicio informare privind lucrările pe canalul Bîstroe efectuate pe partea ucraineană. La câteva zile după aceea, preşedintele Iohannis a ieşit şi a declarat că Ministerul Transporturilor a primit de fapt această informare din luna octombrie 2022, astfel ministrul Grindeanu a minţit. Motivaţia minciunii nu o ştim, dar cu siguranţă a ajutat această campanie de dezinformare legată de Ucraina şi de sădire a neîncrederii între români şi ucraineni.

Bîstroe este o temă care a venit mănuşă celor care distribuie mesaje ale propagandei pro-ruse. Drept dovadă – o dovadă în plus –, la ora aceasta, la care noi facem interviul, o grupare a suveraniştilor autohtoni,  susţinători ai ideii de scoatere a României din UE, protestează la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, cerând să oprească “agresiunea împotriva Deltei Dunării”. Dar la Ambasada Rusiei nu au cerut niciodată ca regimul de la Kremlin să oprească războiul declanşat împotriva statului suveran şi independent Ucraina…

De un an de zile ignoră dovezile că Rusia a făcut crime împotriva umantăţii, adică împotriva civililor, ignoră violurile sistematice – agresiunea sexuală fiind folosită de ruşi ca o armă împotriva populaţiei ucrainene. Dacă se declară suveranişti, înseamnă că susţin suveranitatea naţiunilor. Or suveranitatea Ucrainei este garantată prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, semnat chiar de către Rusia, iar acest tratat international a fost încălcat chiar de către Rusia. Prin urmare, ei sunt ori nişte idioţi utili, ori se folosesc de această retorică pentru a câştiga puncte politice; în România avem şi un partid parlamentar de extremă dreapta, AUR. Asta demonstrează cât de jos poate ajunge unii politicieni în momentul în care se urcă pe cadavre, la propriu, pentru a câştiga puncte politice.

Alături de soldaţi ucraineni. Sursă foto: Facebook / Radu Hossu

“Da, e adevărat că mă vor mort”

“Inimă mare”, aşa apăreţi în ochii ucrainenilor. Cea mai mare brigadă militară din Transcarpatia v-a acordat, de curând, distincția „Inimă mare”, cea mai înaltă acordată în Ucraina voluntarilor.

Este şi singura care a fost creată în acest scop; ei nu se aşteptau să treacă printr-un război pentru a exista o implicare de acest gen din partea străinilor pentru susţinerea civililor, a armatei ucrainene.

“Am o ţintă pe spate. Mă vor mort”, spuneați recent. Este ceva care v-ar convinge să vă opriți din a ajuta Ucraina în felul în care o faceți de luni de zile?

Da, e adevărat că mă vor mort. Cei care cred că este o exagerare în ceea ce spun să caute numele meu pe canalele de Telegram ale ruşilor sau ale transnistrenilor. Totul a plecat de la o informaţie falsă dată de un canal de televiziune controlat de un oligarh român fugit în Serbia (România TV – n.r.), unde se spunea că sunt mercenar. Nici pe departe. Eu sunt corespondent de război acreditat de Armata ucraineană.

Nu există însă niciun motiv care m-ar putea face să mă opresc din ajutorarea Ucrainei. Este vorba despre o luptă pentru libertate. Cum aceşti oameni se luptă pentru libertatea lor, aşa ne-am luptat şi noi, românii, în 1989. Eram prea mic atunci pentru a înţelege, dar acum îmi pot da seama foarte bine ce era în sufletul acelor oameni care şi-au dorit libertatea. Aşadar, voi continua să fi soldat pe frontul informaţional împotriva dezinformărilor ruseşti şi voi încerca în continuare să ajut constant Ucraina cu ce şi cum pot.

Intervui publicat şi în Puterea a Cincea.