Timișoara a devenit, la finalul săptămânii trecute, cel mai fierbinte punct de pe harta culturală a Europei, iar ansamblul mixt Iulius Town s-a alăturat ca partener principal efortului local de a face din oraş un loc memorabil pentru artiști, promotori culturali și iubitori de artă din toate colțurile lumii. Cu această ocazie, Iulius Town își va activa toate resursele pentru a se transforma într-un hub cultural, punând la dispoziția organizatorilor spații și logistica necesară desfășurării unor evenimente din agenda Capitalei Culturale şi nu numai.
Încă de la inaugurare, ansamblul mixt Iulius Town, dezvoltat de compania Iulius, a devenit parte din comunitatea timișoreană, fiind un catalizator între publicul larg și evenimentele educativ – culturale, iar susținerea Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023 este un pas firesc în relația de simbioză creată între public și proiect.
În acest sens, în acord cu aria sa de interes pentru sectorul cultural, Iulius Town a dezvoltat parteneriate cu diferite asociații în vederea organizării unor evenimente de amploare. Fie că este vorba de concerte, spectacole de dans, visual arts, ateliere de creație, teatru, proiecții cinematografice în aer liber, demonstrații stradale, expoziții tematice sau conferințe, Iulius Town va fi unul dintre reperele orașului care va oferi cadrul de expresie pentru voci importante din cultura locală și europeană.
Încurajăm pe această cale organizatorii de evenimente și creatorii de conținut artistic să ne contacteze pentru a găsi împreună cele mai bune oportunități și facilități pentru desfășurarea activităților propuse. Solicitările și propunerile pot fi trimise la adresa marketing.tm@iuliustown.ro sau direct către Asociația Timișoara Capitală Culturală.
„Ne-am dorit foarte mult să ne aducem contribuția la organizarea evenimentelor Timișoara 2023, Iulius Town fiind și în trecut un partener de încredere pentru inițiativele culturale locale. Credem cu tărie în puterea culturii de a crea comunități vibrante de idei și valori, iar Timișoara 2023 este o ocazie unică și un privilegiu obținut cu mult efort de timișoreni. Prin calitatea noastră de partener principal al acestui demers impresionant, ne dorim ca Iulius Town să devină unul dintre locurile de referință care oferă experiențe culturale unice timișorenilor și tuturor vizitatorilor pe parcusul acestui an”, declară Anuţa Pop, director general al ansamblului Iulius Town Timișoara.
În weekendul trecut a avut loc lansarea oficială a Programului Cultural dedicat Capitalei Europene a Culturii Timișoara 2023, iar una dintre marile atracții a fost spectacolul de lumini Drone Light Show, ca parte a conceptului District23 – The Showcase, unde 150 de drone s-au sincronizat într-o coregrafie pe cerul Timișoarei. Acest spectacol a oferit vizitatorilor de toate vârstele o perspectivă unică asupra potențialului tehnologiei dronelor în viitorul nostru. Buna-dispoziție a fost întreținută și de concertele și recitalurile care au animat spațiile din Iulius Town și au adus comunitatea împreună.
Evenimentele culturale continuă, iar cele care vor avea loc la Iulius Town vor fi anunțate și pe pagina de Facebook. Spectacolele care se vor desfășura în alte zone ale orașului vor fi transmise pe pagina oficială a Timișoara 2023.
Inaugurat în 2019, Iulius Town este singurul proiect mixt de regenerare urbană din vestul țării şi cea mai mare investiţie din regiune, în valoare totală de 442 milioane de euro. Iulius Town este acel „centru” al orașului, în jurul căruia gravitează viața urbană, pentru că îmbină în cel mai armonios mod funcțiuni de retail, office, parc și entertainment, într-un singur loc. Este un spațiu vibrant, care îmbunătățește viața comunității și care îmbracă în verde experiențele sociale.
Ultimele comentarii