Emisiune de mărci poștale dedicată Timișoarei Capitală Europeană a Culturii

Foto: PMT

În prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, și a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, la Timișoara a fost lansată emisiunea de mărci poștale dedicată onorantului titlu de Capitală Europeană a Culturii.

 

Cristina Popescu, director general al Romfilatelia, a mulțumit celor prezenți pentru faptul că au dat curs invitației de a imortaliza momentul Timișoara 2023 și prin aceste opere de artă miniaturale care sunt timbrele. Aceasta spune că Timișoara a mai fost subiectul unor emisiuni filatelice, amintind de centenarul Universității Politehnica, dar și de cea dedicată lui Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, care a primit ieri titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara.

Foto: PMT

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a reiterat faptul că ne aflăm în fața unui an extrem de important, atât pentru Timișoara, cât și pentru întreaga țară, fiind momentul când pornim un nou demers de diplomație culturală.

Primarul Dominic Fritz declară că selecția simbolurilor care sunt reflectate în imaginile prezente pe timbre este inspirată: „Catedrala Mitropolitană, imagine de referință, asociată inconfundabil cu Timișoara, Domul Catolic, a cărui restaurare se apropie de final, Palatul Culturii, de unde Timișoara și-a proclamat libertatea în 1989 și Turnul de Apă, care va deveni centru cultural, confirmând vocația locului de a transforma moștenirea trecutului în resurse pentru viitor”. Dominic Fritz a remarcat semnificația timbrelor, de a fi documente istorice, dar și mărci ale dialogului și a accentuat congruența cu viziunea Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, de a construi punți de comunicare dincolo de granițe și timp.

Print Friendly, PDF & Email