Peste 22 de milioane de lei, de la Ministerul Culturii, pentru proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii

Foto: Eye in the Sky

Primele trei contracte de finanțare care vizează realizarea obiectivelor de investiții pentru asigurarea infrastructurii culturale în cadrul proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 au fost semnate, ieri, de Ministerul Culturii. Valoarea totală a celor trei contracte este de peste 22,5 milioane de lei, beneficiarul fiind Primăria Timișoara.

 

După ani în care aceste obiective au fost tărăgănate, mă bucur că discuțiile constante avute anul acesta cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-au concretizat prin semnarea acestor prime trei contracte. Îi mulțumesc pentru sprijinul pentru proiectul Capitalei Culturale, care e nu doar al Timișoarei, ci al României. Contractele vor ajunge la Timișoara zilele următoare pentru a fi semnate și de noi”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Ministerul Culturii sprijină trei obiective ale Primăriei Timișoara aflate în lucru.

Pentru reabilitarea Cinematografului Dacia, unde ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna martie a acestui an, sunt alocați peste 6,3 milioane de lei de la minister, valoarea totală a investiției fiind de aproape 12,5 milioane de lei.

Reabilitarea Cinematografului Victoria, unde lucrările au început la finele anului trecut, este cofinanțată de Ministerul Culturii cu suma de peste 4,6 milioane de lei. Valoarea totală a investiției este de aproape 8,7 milioane de lei.

Refuncționalizarea clădirii fostului Spital de Dermatologie și transformarea acesteia în Centru Multicultural este sprijinită de Ministerul Culturii cu peste 11,5 milioane de lei, valoarea totală a investiției depășind  21 de milioane de lei.

Toate cele trei obiective sunt prevăzute în OUG 42/12 iunie 2019, privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, completată prin Legea nr. 198/ 2019, pentru aprobarea acestei ordonanțe.

Cele trei contracte încheiate între Ministerul Culturii şi Primăria Timișoara au o durată de maximum doi ani.

 

Print Friendly, PDF & Email