Agenții economici care au generat anul trecut deșeuri medicale și din construcții, obligați să anunțe Primăria Timișoara cum le-au gestionat.
Primăria Municipiului Timișoara anunță că, până la 1 martie 2023, producătorii și generatorii de deșeuri medicale au obligația să prezinte Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile medicale pe care le-au desfășurat în anul precedent. Aceeași cerință, cu aceeași dată, se aplică și producătorilor și generatorilor de deşeuri de la lucrările de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar-gospodăreşti.
Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus la Primărie (Camera 12 – Serviciul Informare și Consiliere Cetăţeni, ghişeele 1 şi 2) în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la Camera 12, după 15 zile. În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşi ghişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Nedepunerea Planului de eliminare a deşeurilor atrage după sine amenzi contravenționale de 1.500 – 2.000 de lei, pentru persoane fizice, și 2.000 – 2.500 de lei pentru persoane juridice.
Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 5, lit. b din HCL nr. 190/2020, iar compartimentul din cadrul Primăriei Timișoara care se ocupă de recepționarea acestora este Biroul de Avize și Control Mediu, prin intermediul Camerei 12.
Ultimele comentarii