Primăria Timișoara, alături de Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară invită companiile din oraș să intre în cursa pentru construirea unui campus dual.
Cele patru instituţii anunţă că pun baza primului consorțiu pentru educație profesională din Timișoara. Scopul final este realizarea unuia din cele zece campusuri regionale de educație profesională din România, ca parte a Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta Educație.
În consorțiu sunt invitați operatorii economici, care doresc să devină parteneri privați în care să învețe elevii. Firmele interesate se pot înscrie până în data de 6 decembrie.
„Ne pregătim să construim un campus dual în Timișoara cu fonduri europene. Timișoara are nevoie de forță de muncă specializată. Prin acest proiect dorim să atragem tinerii din toată regiunea să învețe o meserie la Timișoara și să se angajeze aici. Vom crea condiții de educație duală la standarde europene, atractive pentru orice tânăr. Le mulțumesc universităților timișorene pentru efortul depus pentru a putea constitui acest consorțiu în beneficiul dezvoltării Timișoarei. Sper că firmele vor accepta această invitație a noastră de a ne deveni parteneri”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Campusul de educație duală va concentra, într-un spațiu care urmează să fie construit, energia mediului academic și economic local și regional și elevii interesați să învețe o meserie. Scopul campusului este de a apropia oferta forței de muncă calificată de nevoile reale de pe piața forței de muncă. Formarea elevilor va fi realizată cu ajutorul firmelor.
Valoarea proiectului se ridică la până la 20 de milioane de euro și urmează a fi depus pentru fonduri din PNRR.
Ultimele comentarii