Spectacol al Naționalului timișorean, selecționat în Festivalul Național de Teatru

Secvenţă din spectacolul „Copiii nopţii”. Foto: Adrian Pîclişan

Teatrul Național din Timișoara a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru cu spectacolul Copiii nopții, de Andrei Radu, în regia lui Alexandru Weinberger-Bara.

 

Copiii nopții este un spectacol despre candoare și maturizare, despre acel univers unic al tinerilor, aflați încă la granița dintre realitate și fantastic. Singuri în lumea adulților, care începe să îi reclame, dar din care ei încă nu fac parte, se văd nevoiți să țină piept necunoscutului și spaimei doar cu armele unei adolescențe care și ea, încet-încet, îi părăsește. Intră în această înfruntare cu imaginație, cu sentimente inflamate, cu fronde, cu minciuni la fel de adevărate ca adevărul, cu realități fabricate, cu muzică și filme. Este o poveste pe care o spun șase studenți, într-o noapte în care nevoia de apropiere, despărțirea de trecut, frica de necunoscut și perspectiva vieții de adult creează situații aflate la limita realității. Un spectacol cu și despre tineri, Copiii nopții este piesa care a câștigat ediția din 2021 a Concursului Național de Dramaturgie, organizat de Teatrul Național din Timișoara.

Echipa de curatori ai Festivalul Național de Teatru 2022, criticii de teatru Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, au inclus spectacolul Teatrului Național Timişoara în secțiunea „Istorii fragile”, secțiune care, așa cum precizează cei trei, „grupează spectacole care revizitează relația cu trecutul și interoghează prezentul, recitesc istorii colective și de familie din perspective subiective, chestionează episoade controversate din istoria oficială”.

Pentru Naționalul timişorean, transmit  reprezentanţii instituiţiei, spectacolul Copiii nopții reprezintă, totodată, o investiție în tinerețe: în publicul tânăr – spectacolul cercetează cu tandrețe și umor acest micro-univers care este căminul studențesc; în dramaturgia tânără – Copiii nopții este piesa cu care tânărul actor Andrei Radu debutează ca dramaturg; în tânăra regie de teatru – Alexandru Weinberger-Bara este un foarte tânăr și talentat regizor român, format la prestigioasa Max Reinhardt Seminar, din Viena, care montează cu precădere în teatre din Austria și din Germania, spectacolul Copiii nopții fiind al doilea text pe care îl pune în scenă în România.

Totodată, Teatrul Național din Timișoara construiește prin acest spectacol, împreună cu regizorul Alexandru Weinberger-Bara, scenografa Corina Grămoșteanu și video-designerul Sebastian Hamburger, un spațiu al experiențelor, încrederii și sprijinului acordate viitorilor actori. Astfel, alături de trei dintre membrii deja consacrați ai trupei Naționalului – Andrei Chifu (care a ărimit premiul UNITER pentru debut, 2020), Cristina König și Marin Lupanciuc (premiul pentru cel mai bun actor, Gala HOP a tânărului actor, 2021), din distribuția spectacolului fac parte Iulia-Victoria Ioana, Otniel Floruț și Alexandru Negrea, studenți masteranzi ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Ediția a XXXII-a a FNT este programată în perioada 5 -13 noiembrie.

Print Friendly, PDF & Email