În vârf de sezon estival și în cel mai aglomerat weekend pe Litoralul românesc, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a derulat o acțiune de promovare turistică a destinațiilor de turism din judeâ, în contextul anului 2023 când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană.
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a realizat o serie de materiale de promovare intitulate „Semne de călătorie”, tipărite sub forma și mărimea unor semne de carte, bilingve, ce oferă trimiteri spre informațiile referitoare la proiectul 2023 – Timișoara Capitală Culturală Europeană și platforma digitală Discover Timiș, o aplicație ce poate fi descărcată gratuit. „Aceasta este, practic, un ghid virtual complet și complex, cu informații la zi despre evenimentele culturale ale orașului Timișoara și ale județului Timiș, despre serviciile din industria ospitalității – locuri de cazare și servit masa, date despre infocentrele turistice și ghizii locali, despre muzee și produsele turistice ale destinației”, spune Delia Barbu, director executiv al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș.
Acțiunea de promovare pe Litoralul românesc se derulează cu sprijinul Asociației Patronale RESTO, care a agreat să distribuie aceste materiale în hotelurile și restaurantele de pe Litoral în perioada următoare și alături de care, anunţă APDT Timiş, va derula mai multe acțiuni de promovare încrucișată în perioada următoare.
Materialele au fost tipărite într-un tiraj de 10.000 de exemplare, iar informațiile cuprinse în ele se adresează unui public larg, de la tineri până la familii cu copii.
Ultimele comentarii