Bookfest îşi redeschide porţile la Timișoara

Sursă foto: Facebook / Bookfest

Cel puțin 50 de evenimente la care vor participa peste 40 cunoscuți scriitori din România îi așteaptă pe timișoreni la o nouă ediţie a Bookfest. După doi ani în care a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, Bookfest va asigura patru zile de sărbătoare a cărții la Timișoara.

 

Primul Salon de Carte Bookfest de după încheierea stării de alertă generată de pandemia de covid va fi organizat la Timişoara, în perioada 31 martie – 3 aprilie, la Centrul de Afaceri din Timișoara, pe bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, intrarea publicului fiind, ca de obicei, gratuită.

Mircea Cărtărescu, Armand Goșu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie, Dan Lungu, Radu Paraschivescu, Veronica D. Niculescu, Alexandru Stermin, Cristian Presură, Radu Oltean, Bogdan Munteanu, alături de cei mai cunoscuți autori timișoreni ca Mircea Mihăieș, Smaranda Vultur, Viorel Marineasa, Brîndușa Armanca, Robert Șerban, Cristina Chevereșan, Melania Cincea, Daniela Rațiu, Borco Ilin, Radu Pavel Gheo, Claudiu Arieșan şi Dan Negrescu sunt doar o parte dintre autorii care vor participa la lansări de carte, sesiuni de autografe și discuții pe cele mai interesante teme.

Pe lângă lansările de carte și sesiunile de autografe, vizitatorii de la Bookfest Timișoara vor avea ocazia să asiste și la un concert de jazz, cu trupa timișoreană Blazzaj.

 

Joi, 31 martie

Ora 12. Deschiderea oficială a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, ediția a IX-a, în prezenţa președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

Ora 13.30. Jurnal din vremea pandemiei, proză de grup, editor Marius Cosmeanu, Editura Brumar. Invitat: Cristian Vicol.

Ora 14. Arhipelagul de hârtie, de Marian Odangiu, Editura Brumar, invitat: Cornel Ungureanu.

Ora 14.30. Dincolo de albastrul cerului, Lucian Ionică, Editura Brumar, invitați: Cornel Ungureanu, Lucian , Vasile Szabo, Viorel Marineasa.

Ora 15. Corpus Related Digital Humanities. Interdisciplinary Micro Perspectives, Mădălina Chitez, Roxana Rogobete, Loredana Bercuci, Andreea Dincă, Raluca-Andreea Petruş, Editura Universității de Vest din Timișoara.

Ora 15.30. Lansare Imaginarul imperial roman. Petronius și Apuleius, de Daniel Haiduc,  Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat Dan Negrescu

Ora 16. Provocările modernității și forța tradiției. Aurel C. Popovici –  universul ideatic, de Dorin Murariu şi Mihai Murariu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Dan Negrescu.

Ora 16.30. Lansare Quinta medievală, de Dana Percec, Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Dorin Murariu.

Ora 17.30. Lansare Divorț în cetatea Buda, de Sándor Márai. Curtea Veche Publishing. Întâlnire cu Luana Schidu, director editorial Curtea Veche Publishing, și Brîndușa Armanca.

Ora 18. Lansare Orbecăitorul, de Káli István, Curtea Veche Publishing. Întâlnire cu Luana Schidu, director editorial Curtea Veche Publishing, și Brîndușa Armanca.

Ora 19. Concert al formaţiei timişorene de muzica jazz, Blazzaj.

 

 Vineri, 1 aprilie     

  • Ora 13. Ghid pentru părinți, de Mihai Gafencu, Editura Brumar.
  • Ora 13.45. Ce rămâne din viaţă, de Robert Șerban. Invitat: Sorin Ciutacu.
  • Ora 14.30. De-a dreptul vorbind, coord Andra-Roxana Trandafir și Lucian Bojin, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitată: Raluca Bercea.
  • Ora 15. Pomul sacrul al tradițiilor românești, de Gheorghe Secheșan, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Radu Cernătescu.
  • Ora 15.30. Fantomele lui Shakespeare, de Pia Brînzeu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitați: Vasile Popovici și Dana Percec.
  • Ora 16. Mehala-o poveste, de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitată: Dana Percec.
  • Ora 16.30. Muzica, de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Marius Manyov.
  • Ora 17. Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună, de Cristina Chevereșan, Humanitas.Vor vorbi: Cristina Chevereșan, Adina Baya şi Grațiela Benga-Țuțuianu.
  • Ora 17.30. Paradisuri pierdute. Străbătând secolele, vol. I de Eric-Emmanuel Schmitt,
    Violeta, de Isabel Allende, Viscolul copiilor, de Melanie Benjamin, toate apărute la Editura Humanitas Fiction. Vor vorbi: Dana Percec, Ilianca Ilian şi Lidia Bodea.
  • Ora 18.  15 la puterea a cincea. Interviuri, de Melania Cincea, Humanitas. Vor vorbi: Melania Cincea, Radu Paraschivescu şi Mircea Mihăieș.
  • Ora 18.30. Jurnal de pustă de Borco Ilin, Humanitas. Vor vorbi: Borco Ilin, Cristina Chevereșan şi Robert Șerban.
  • Ora 19. Despre morți numai de bine, de Teodora Vescan, și Frații din jurul potcoavei, de Vasile Parascheva, Editura DataGroup. Invitați: Claudiu T. Arieșan și Andru David Simionoiu.

 

Sâmbătă, 2 aprilie

  • Ora 10.  Copilul Deltei, ediția a II-a,  și Sparg nuci, de Liviu Chifane, Editura DataGroup. Invitați: Claudiu T. Arieșan, Vlad B. Popa, Dani Corban şi Andru David Simionoiu.
  • Ora 11. Misterele Zarondiei, ediția a II-a, și Sabia Umbrelor, Gelu F. Achiș. Editura DataGroup. Invitați: Claudiu T. Arieșan, Vlad B. Popa, Dani Corban şi Andru David Simionoiu.
  • Ora 12. Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului,de Mircea Mihăieș, Polirom. Invitaţi: Vasile Popovici şi Robert Șerban.
  • Ora 12.45. Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei și Rusia. O ecuație complicată. Ediția a II-a adăugită, cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina, Armand Goșu, Polirom. Moderează: Claudiu T. Arieșan
  • Ora 13.30. Care e diferența dintre un copil și un laptop? O călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe, de Cristian Presură, Polirom. Invitat: Mădălin Bunoiu.
  • Ora 14. Singur. Viața lui Mihail Sebastian ,de Tatiana Niculescu, Humanitas. Invitaţi: Mircea Mihăieș, Smaranda Vultur şi Radu Paraschivescu.
  • Ora 14.30. Noi suntem români (nimeni nu-i perfect), de Radu Paraschivescu, Humanitas. Invitaţi: Lidia Bodea şi Robert Șerban.
  • Ora 15.  Prevestirea și Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., de Ioana Pârvulescu, Humanitas. Invitaţi: Smaranda Vultur şi Mircea Cărtărescu.
  • Ora 15.30. Melancolia, de Mircea Cărtărescu, Humanitas. Invitaţi: Lidia Bodea şi Robert Șerban.
  • Ora 16. Supraviețuire, de Vlad Zografi. Invitaţi: Ioana Pârvulescu şi Lidia Bodea.
  • Ora 16.30.  Șoferul din Oz, Dan Lungu, Polirom. Invitaţi: Viorel Marineasa
    şi Radu Pavel Gheo.
  • Ora 17. Tot înainte, de Ioana Nicolaie, Humanitas. Invitaţi: Melania Cincea şi Marcel Tolcea.
  • Ora 17.30. Călătorie în jurul omului ,de Alexandru Stermin, Humanitas. Invitaţi: Robert Șerban şi Vlad Zografi.
  • Ora 18. Trei surori, de Heather Morris, Cea mai mică femeie din lume, de Clarice Lispector, şi Înfruntare la nivel înalt, de Ismail Kadare, Humanitas Fiction. Invitaţi: Ioana Pârvulescu, Smaranda Vultur şi Mircea Cărtărescu,
  • Ora 18.30. Ce ne spune fizica despre lume, de Jim Al-Khalili, Și dacă timpul n-ar exista?, de Carlo Rovelli, Stephen Hawking O viață dedicată științei, de Michael White și John Gribbin, de Humanitas. Invitaţi: Vlad Zografi şi Cristian Presură.
  • Ora 19.  Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie, de Mihai Mănescu, adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huţuleac, Ilustrații de Ingrid Nemțanu, Humanitas Junior. Vor vorbi: Mihai Mănescu, Maya Prediger.

 

Duminică, 3 aprilie

  • Ora 10. Dragă, unde-s banii?, Adrian Asoltanie, Curtea Veche Publishing.
  • Ora 10.30. Anișoara Odeanu în dubla oglindă a deceniului cinci, de Ligia Jebelean, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Cornel Ungureanu.
  • Ora 11. Marea aventură a micii albine Mitsu, de Mircea Dragu, ilustrații de Bajkó Attila, Humanitas Junior. Invitat: Bajkó Attila.
  • Ora 11.30. Blesteme & more, de Tudor Crețu, Casa de Pariuri Literare. Invitat: Marcel Tolcea.
  • Ora 12. Geții lui Burebista și lumea lor, de Radu Oltean, Humanitas. Invitată: Gabriela Maaz.
  • Ora 12.30. Pescărușul de la geam. Jurnalul unui cuib. Invitat, Veronica D. Niculescu, Polirom. Invitaţi: Radu Pavel Gheo şi Robert Șerban.
  • Ora 13.10. Nichita. Poetul ca și soldatul,de Bogdan Creţu, Polirom. Invitaţi: Alexandru Potcoavă şi Adrian Botez.
  • Ora 13.50. Oameni în trening, de Robert Șerban, Polirom. Invitaţi: Dan Lungu şi Adrian Botez.
  • Ora 14.30. Stai jos sau cazi, de Bogdan Munteanu, Nemira. Invitat: Tudor Crețu.
  • Ora 15.  Cinci luni care ai salvat România, de Daniela Raţiu, editura Casa de Pariuri Literare. Invitați: Brîndușa Armanca, Melania Cincea şi Alex Condrache.
  • Ora 16.  Filosofia prieteniei, de Laurenți Staicu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitați: Florin Lobonț și Claudiu Mesaroș.
  • Ora 16.30 Apa albastră, de Ramona Băluțescu, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitați: Mihai Grecu, Dorel Săndesc şi Florin Lobonț.
  • Ora 17.30. Optzeciști si Paveldaniști, Gheorghe Sechesan, Editura Universității de Vest din Timișoara. Invitat: Radu Cernătescu.
  • Ora 18. Peste Rock și după Roll, Mimo Obradov, Editura Brumar. Invitați: Goran Mrakić şi Emil Biebel.

Salonul de Carte Bookfest Timișoara, un proiect cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara, prin Centrul de Proiecte, este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România.

Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt Consiliul Local Timișoara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Biblioteca Județeană Timiș, Universitatea de Vest din Timișoara, iar parteneri media: TVR Timișoara, Radio România Timișoara, West City Radio, Banatul Azi, Timiș Online, Timpolis, Puterea a Cincea,  Știri de Timișoara, Știri pentru copii

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2019 (București, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenți peste 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

 

Print Friendly, PDF & Email