Două evenimente culturale, în jurul unui roman: „Abraxas”

Foto: Librăria La două bufniţe

Finalul acestei săptămâni aduce două evenimente literare la Timișoara construite în jurul romanului Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu, apărut recent la editura Polirom. Cu ocazia campaniei de promovare Cartea lunii la Bufnițe – campanie în cadrul căreia este promovată o carte recent apărută din literatura română sau universală prin organizarea de dezbateri și întâlniri în jurul acesteia – librăria La Două Bufnițe reia evenimentele literare cu participarea publicului cititor.

 

Vineri, 18 februarie, de la ora 18.30, cititorii sunt așteptați la librăria La Două Bufnițe, la lansarea romanului Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu, volum apărut recent la editura Polirom. Invitat, alături de autor, este scriitorul și criticul literar Mircea Mihăieș. Lansarea romanului va fi urmată de o sesiune de autografe.

Sâmbătă, 19 februarie, la ora 17, la Fundația Art Encounters din Timișoara, spațiul expozițional uzual devine scena unei lecturi performative, la intersecția dintre teatru, literatură și vizualitate. Gândit ca un prim episod al unei serii de experimente interdisciplinare, acest eveniment propune o incursiune diferită, personală, temporală și spațială, în universul creat de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu în cea mai recentă carte a sa, Abraxas. În cadrul lecturii performative publicul se va întâlni cu autorul romanului și cu studenții Ioana Balint, Larisa Belcea, Otniel Curaciuc-Floruț, Raoul-Andreas Horn, Flavius-Cristian Ichim, Maria Leca, Anca Marinca, Georgiana Rancov, coordonați de lect. dr. Alina Mazilu.

Abraxas – care este numele mistic al zeului contradictoriu – ne descuie porțile palatului de oglinzi deformante al realității iluzorii în care trăiește Michi Lucescu. Izolat de oameni și de viață într-o odăiță sărăcăcioasă închiriată în podul unei case vechi, acesta se lasă purtat de fluxul memoriei pe holurile unui bloc cu rădăcini în copilăria sa. Palierele îmbrăcate în gresie și faianță verde, ca o piscină interioară, conturează treptat imaginea unei ciudate Case cu Lei în care a locuit cândva împreună cu Prințesa Ralu, mama lui teatrală și strivitoare ca o forță a naturii. Din această casă vie, străjuită de doi lei de piatră și lipită de cimitirul evreiesc, vedem Bucureștiul cenușiu al ultimului deceniu comunist și pe cel pestriț din anii de după Revoluție. În rătăcirile sale prin blocul amintirilor, Michi deschide pe rând ușile celor 11 apartamente și pătrunde în câte un vechi cinematograf bucureștean, devenind concomitent spectator și protagonist al unui film al ratării și (auto)distrugerii. Episoadele acestui film, în care își joacă propriul rol sau poartă măștile altora, se derulează în puncte diferite din timp și spațiu, de la evul întunecat al cruciadei lui Frederic Barbarossa până la un viitor postapocaliptic înghițit de ape, trecând prin Viena lui Iacov Levi Moreno, Parisul lui Ilarie Voronca și New York-ul lui Delmore Schwartz. Dar din toate aceste reflexii, unele senine, altele neguroase, se compune sufletul personajului, al Omului. Căci Abraxas este deopotrivă lumină și întuneric, este viață și moarte simultan, este dragostea și uciderea ei. Este lumea întreagă.

Bogdan-Alexandru Stănescu. Foto: Arhivă personală

Bogdan-Alexandru Stănescu (născut în 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul, în 1999, a fost inclus cu proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…”, la editura Art, și a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010). A mai publicat Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam (eseu, Art, 2013), anaBASis (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară și macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019) și Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.

Campania Cartea lunii februarie la Bufnițe se desfășoară în parteneriat cu Editura Polirom, Fundația Art Encounters, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Fundația Județeană de Tineret Timiș.

Print Friendly, PDF & Email