PNL Timiș transmite că, azi, Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruș a fost suspendat corect și statutar. Prin urmare, acesta nu va mai participa la alegerile PNL Timișoara de mâine, candidatura sa fiind invalidată.
„Astăzi, în baza Regulamentului de Organizare și Funcționare al Curții de Arbitraj, a fost respinsă, în unanimitate, contestația formulată de Raul Ambruș ca nefondată. Acesta a fost invitat să își expună punctul de vedere într-o ședință și să depună completări la dosar, dar a refuzat să se prezinte la sediu sau să trimită alte informații care i-ar putea susține plângerea. În lipsa susținerii probatorii pentru aspectele semnalate de Raul Ambruș, s-a deliberat în baza documentelor existente la dosar și s-a constatat că nu există temei pentru contestația acestuia”, transmite Biroul de Presă al PNL Timiș.
Prin urmare, Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor Timișoara i-a invalidat candidatura pentru funcția de președinte al PNL Timișoara.
PNL Timiș susține că suspendarea lui Raul Ambruș a fost votată cu 73 voturi „pentru” și 8 voturi „împotrivă”, în 19 iulie 2021, înainte de emiterea unei completări a regulamentului venită de la nivel central.
„Atât colegii din PNL Timișoara, cât și cei din PNL Timiș s-au delimitat și au dezaprobat conduita lui Raul Ambruș, acesta fiind principalul instigator în scandalul alegerilor din 3 iulie 2021, de la PNL Timișoara”, mai transmite PNL Timiș, prin Biroul de Presă.
Săptămâna trecută, Raul Ambruș s-a înscris din nou în competiția pentru funcția de președinte al organizației PNL Timișoara, organizate sâmbătă, 31 iulie. „Raul Ambruș a renunțat la biroul său politic nestatutar și și-a depus candidatura pentru șefia organizației PNL Timișoara. Autoproclamat președinte al PNL Timișoara, acesta a lăsat deoparte pretențiile nelegitime la conducerea organizației și a acceptat că voința unui grup restrâns de persoane nu poate trece peste prevederile statutare”, transmitea PNL Timiș, la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un comunicat de presă.
Alături de Raul Ambruș, pentru aceeași funcție de președinte, s-au mai înscris alți șase candidați: Claudiu Chira, Daniela Mariș, Adina Munteanu, Cantemir Pîrva, Ioan Viorel Neșcu și Dan Alexandru Stoica.
Citiți și: Raul Ambruș: „Alin Nica m-a eliminat de pe buletinul de vot”
Ultimele comentarii