Ziua Timișoarei va fi sărbătorită şi în acest an prin acțiuni derulate pe durata mai multor zile, atât în zona centrală a oraşului, cât și în cartiere, anunţă Primăria Timişoara.
Deși Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, preluarea de jure și de facto a administrației Banatului de către autoritățile românești s-a produs mai târziu. Banatul a fost inclus în graniţele României abia în 3 august 1919, odară cu intrarea în Timişoara a trupelor române, sub comanda colonelului Virgil Economu. Data de 3 august a devenit Ziua Timișoarei în anul 1999, printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Evenimentele dedicate Zilei Timişoarei sunt organizate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, ca proiect finanțat de către Primăria Timișoara.
Programul artistic, anunţă reprezentanţii Municipalităţii, va fi diversificat, de la muzică pop-rock până la prelucrări folclorice și muzică clasică și va fi completat cu materiale educative despre Timișoara, cu ateliere și expoziții ce vor evidenția forța artistică a oraşului.
Ediția din acest an stă sub semnul declarării anului 2021 drept Anul Diasporei, expoziția Călător între Viena și Timișoara a artistului fotograf Călin Piescu urmând să deschidă, duminică, 1 august, seria evenimentelor aniversare în spațiul expozițional recent reabilitat din incinta Casei de Cultură din Timișoara. Tot duminică, dar în Piața Libertății, va fi un concert pop-rock Timișoreni on stage, susţinut de trupele timișorene Cargo, TM Groove și Beck Corlan.
Luni, 2 august, tot în Piața Libertății, iubitorii muzicii populare se vor reîntâlni, de la ora 19, cu Ansamblul Timișul și soliștii Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Petrică Miulescu-Irimică și Doriana Talpeș, dar și cu Cosmin Rafael Bălean Band care, prin proiectul muzical Europa în Timișoara, va prezenta prelucrări din folclorul statelor europene.
Marți, 3 august, pe lângă festivitățile oficiale ce se vor desfășura în Piața Unirii începând cu ora 10.30, este organizat un program artistic susținut de către Filarmonica Banatul și corul Voces Timisienses (de la ora 18, Piața Unirii), de Opera Națională Română din Timișoara (ora 20, în Piața Libertății), ziua încheindu-se cu proiectul vocal-simfonic Better Together, al lui Zoli Toth, de la ora 22, în Piața Unirii.
În acest an activitățile se vor derula și în cartiere și vor consta din tururi ghidate, ateliere și materiale educative despre istoria cartierelor Timișoarei.
Pentru concertele Timișoreni on stage și Better Together accesul se va face pe baza biletelor cu titlu gratuit care se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro . Pentru toate celelalte evenimente, accesul se va face în limita locurilor disponibile.
În ambele situații, accesul este condiționat de respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii Covid 19, şi anume purtarea obligatorie a măștii, prezentarea dovezii vaccinării sau a testării, conform normelor în vigoare, măsurarea temperaturii etc.
Ultimele comentarii