În cadrul vizitei de la Timișoara, făcută vineri, 23 iulie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a avut o întâlnire cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, cu viceprimarul Ruben Lațcău, și cu vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș. Subiectul principal al discuțiilor a fost stadiul proiectelor cu fonduri europene și finanțarea proiectelor Timișoarei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primăria Timișoara a transmis 45 de fișe de proiect, în valoare totală de peste un miliard de euro, pentru a fi finanțate prin PNRR. “Am avut o întâlnire foarte productivă în Primărie, în care am discutat și despre proiectele în derulare, dar mai ales despre PNRR, despre marele Plan de Redresare și Reziliență de care o să profităm și noi, bineînțeles, în Timișoara și am discutat și niște proiecte concrete”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Cristian Ghinea a vizitat, după întâlnirea de la Primărie, locația viitoarei Maternități municipale de pe strada Macilor. Noua clădire, în regim de înălțime subsol+demisol+parter+patru etaje+E5R, va avea o suprafață construită desfășurată de aproape 30.000 mp (față de cele două clădiri actuale care au împreună o suprafaţă desfăşurată de puțin peste 6.600 mp)., spații verzi amenajate pe 2.000 mp, platforme, alei și parcare pe peste 2.000 mp. Numărul de paturi va fi de 236. Valoarea investiției se ridică la peste 350 de milioane de lei, respectiv peste 73 de milioane de euro. În 2025 urmează a fi finalizată.
A urmat o vizită pe șantierul de reabilitare a liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, investiție care se derulează cu finanțare din fonduri europene. “Mă bucur să văd că lucrurile se schimbă cu bani europeni și se vor schimba și mai accelerat. Ce e remarcabil la acest șantier este faptul că vorbim de o linie de tramvai dezafectată, care acum va fi refăcută și aceasta este exact direcția în care trebuie să ne mișcăm noi, ca țară”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.
Acesta a mai spus că a primit de la Primăria Timișoara multe idei legate de transportul verde: „Transportul electric este viitorul, că vorbim de tramvaie, de căi ferate, de mașini electrice, PNRR are investiții semnificative în toate aceste direcții și m-aș bucura ca Timișoara, care pe vremuri a fost unul dintre printre primele orașe din Europa care a mers pe această direcție, să fie printre primele orașe din România care să aibă cea mai mare parte a transportului verde.”
Primăria are în derulare două proiecte: reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale Calea Bogdăneştilor și reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale, bulevardul Cetății.
Oficialii Municipalității spun că vor urma alte trei proiecte: reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale de pe Calea Stan Vidrighin, o linie nouă de tramvai pe ruta Solventul – Gara de Nord și pasajul inferior Solventul.
În PNRR, Timișoara mai are pentru finanțare și Traseul Revoluției. Cristian Ghinea susține că personal a adus argumente în favoarea acestui proiect, în fața Comisiei Europene. Adăugând că acest proiect „va veni în completarea altor locuri ale memoriei, precum Memorialul Râmnicu Sărat și Muzeul Holocaustului din București, finanțabile de asemenea prin PNRR, de care societatea românească are nevoie.”
Ultimele comentarii