Timișoara la cutie a lansat astăzi noile produse pregătite special de Paști, care sunt create în jurul a două clădiri emblematice ale Timișoarei: Palatul Băncii de Scont sau „Casa de turtă dulce din Piața Unirii” și Casa cu Flori, de pe strada Alba Iulia, ce poartă o parte din istoria familiei Mühle, în Timișoara.
„Am ales aceste două clădiri-simbol ale Timișoarei pentru a spune mai departe povestea orașului de la începutul secolului trecut. O perioadă marcată prin dezvoltarea Timișoarei și care a lăsat moștenire un patrimoniu arhitectural impresionant. Am ales două clădiri pe lângă care nu poți trece indiferent, fără să amețești admirându-le până la ultima bucată de ceramică smălțuită de pe fronton și ultima ghirlandă de flori de pe cornișă. Și fără să te întrebi care e povestea lor. Aceasta e bucuria pe care o aduce Timișoara la cutie – (re)descoperirea unor bijuterii arhitecturale și ale unor povești adevărate, însă prea puțin cunoscute, cum ar fi cea a familiei Mühle”, spune Elisabeta Varga-Piątek, inițiatorul proiectului.
La eveniment au participat fondatorii proiectului împreună cu invitata specială, Alexandra Irimia, din partea Timișoara Tour Guide, ghid turistic de mai bine de 11 ani, cunoscută și drept „Fata cu umbrela roșie”, care a vorbit despre valoarea istorică și arhitecturală a celor două clădiri.
La fel ca și la celelalte produse Timișoara la cutie și Sibiu la cutie, grafica acestor noi materiale este realizată de cunoscutul ilustrator de cărți pentru copii, Dan Ungureanu, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara, cu un masterat în ilustrația de carte la Cambridge School of Art și câștigător a numeroase concursuri de ilustrație. Acesta a creat planșele celor două clădiri care, prin decupare, îndoire și lipire, pot fi transformate în machetele 3D ale clădirilor, precum și cărțile poștale în format A5, care pot fi înrămate pe post de tablouri. Pe verso-ul cărților poștale sunt trecute cele mai importante informații despre fiecare clădire în parte, având rolul de a educa și promova povestea acestor “clădiri bijuterie” ale orașului.
Timișoara la cutie oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist. Proiectul reproduce o felie din cartierul Cetate, aducând la viață clădiri emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale.
Cei interesaţi pot achiziționa Timișoara la cutie în varianta originală, cu primele cinci clădiri, Timișoara la cutie varianta extinsă, cuprinzând toate cele şapte clădiri, Timișoara la plic cu planșele pentru fiecare clădire în parte și cartea poștală, Timișoara la plic cu puzzle-ul cartierului Cetate și cărțile poștale separat.
Lansată în decembrie 2020, ca un produs de test, Timișoara la cutie, spun iniţiatorii, s-a bucurat de aprecierea publicului timișorean, dar și a celui național și din străinătate. Aceştia spuneau că au primit deja comenzi din toată țara dar și din SUA, Canada, Germania, Anglia, Luxemburg. Dacă prima cutie este despre cartierul Cetate, pe viitor vor urma cutii și pentru celelalte cartiere istorice ale Timișoarei, dar și pentru alte orașe din România.
Ultimele comentarii