În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistate 218 noi cazuri covid, rezultate în urma 2.047 de teste covid, anunţă Prefectura Timiş. Mai puţine decât în ziua precedentă, când au fost 273 de cazuri, dar la un număr de peste 2.500 de teste.
Cele 218 persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, aproape jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 103 cazuri noi, Ghiroda – 11, Moșnița Nouă şi Şag – câte 9, Lugoj, Giroc şi Dumbrăvița – 8, Sânnicolau Mare şi Giarmata – câte 6, Recaș şi Remetea Mare – câte 4, Deta, Săcălaz, Sânandrei şi Peciu Nou – câte 3, Jimbolia, Nădrag, Parţa, Periam, Şandra, Sânmihaiu Român, Topolovățu Mare şi Cărpiniş – câte 2, iar câte un caz a fost înregistrat la Banloc, Biled, Birda, Bucovăț, Chevereșu Mare, Denta, Dudeștii Vechi, Fibiș, Foeni, Lenauheim, Liebling, Livezile, Maşloc şi Ohaba Lungă.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 296, dintre acestea 55 fiind la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat şapte decese, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor ajungând la 760.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 214 persoane, iar 273 au intrat în izolare.
Ultimele comentarii