Numărul de pasageri care au tranzitat Aeroportul Timişoara, în scădere cu peste 70 la sută, în 2020

Foto: Constantin Duma

Anul 2020, în contextul pandemiei Covid-19, resimțit în toate domeniile de activitate, a însemnat și pentru Aeroportul Internațional Timișoara un an de încercări în fața unor restricții impuse la nivel global.

 

Față de anul 2019, în care Aeroportul Internațional Timișoara a fost tranzitat de 1.595.012 pasageri, în 2020 acest număr a scăzut cu 70,5%, înregistrându-se 470.631 de pasageri. Aproximativ 30% din numărul total de pasageri au preferat cursa internă spre/dinspre București. Primele cinci destinații pe care le-au ales cei mai mulți pasageri au fost: București (cu 141.744 de pasageri), Londra (cu 51.870 de pasageri), Bergamo (cu 36.947 de pasageri), Memmingen (cu 28.862 de pasageri) și Munchen (cu 28.101 pasageri).

În 2020, mai spun oficialii AIT, perioada operării curselor charter de vacanță s-a redus la doar trei luni de zile: iulie, august și septembrie: „Acest fapt, pe lângă restricțiile de călătorie, a fost și unul dintre factorii care au condus la o scădere considerabilă a numărului de curse de tip charter de vacanță, – cu 75,3%, respectiv a numărului de pasageri pentru cursele de vacanță – cu 84,3%.” Peste 10.000 de pasageri au zburat spre destinații de vacanță din Grecia, Turcia și Egipt: Heraklion, Rhodos, Skiathos, Antalya, Hurghada.

Pe parcursul a șapte luni de zile, preponderent în a doua jumătate a anului 2020, comparativ cu anul precedent, traficul de marfă a înregistrat creșteri lunare, între 1,6% și 17,3%. Cu toate acestea traficul de marfă a înregistrat, la final de an, o scădere de 0,4%: de la 5.167 tone în 2019, la 5.147 tone în 2020.

Pe fondul pandemiei, Aeroportul Timișoara, alături de întreg domeniul aviatic, a suferit o scădere pronunțată a traficului și a activității. Cifrele anului 2020, an a cărui evoluție nu putea fi anticipată, reflectă un declin considerabil al numărului de pasageri și al numărului de operări zboruri aeriene”, declară Dorel Grădinaru, directorul general al Aeroportului Internațional Timișoara.

Acesta mai spune că pentru anul 2021, conducerea AIT îşi propune să crească operațiunile aeriene de la Timișoara: „Vom continua politica comercială și de marketing pentru deschiderea de noi destinații disponibile din Timișoara și pentru mărirea frecvenței celor existente. În continuare, avem în vedere protejarea angajaților și menținerea tuturor măsurilor pentru a asigura pasagerilor noștri siguranța și confortul în tranzitarea aeroportului.

 

Print Friendly, PDF & Email