Mai mulţi pasageri prin Aeroportul Internaţional Timişoara, în 2019

Numărul de pasageri care au tranzitat anul trecut Aeroportul Internaţional Timişoara a crescut faţă de 2018, la fel, numărul pasagerilor care au ales să-și organizeze vacanța estivală cu zbor charter direct de la Timişoara spre destinații de vacanță, anunţă oficialii aeroportului.

 

Aeroportul Internaţional Timişoara transmite că anul trecut a înregistrat o creștere a numărului de pasageri cu 5,1% față de anul precedent: 1.595.012 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, faţă de 1.517.309 de pasageri, în 2018. Doar în luna decembrie, 134.626 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 22,6% mai mult decât în decembrie 2018.

Cele mai căutate cinci destinații au fost: București (422.201 de pasageri), München-Memmingen (193.504 de pasageri), Milano-Bergamo (179.382 de pasageri), Londra-Luton (143.974 de pasageri) și Frankfurt (78.672 de pasageri) .

În 2019, numărul pasagerilor care au ales să-și organizeze vacanța estivală cu zbor charter direct spre destinații de vacanță a crescut cu 39% față de anul 2018. Astfel, cei 64.246 de călători au ales ca destinații de vacanță: Antalya, Heraklion, Hurghada, Hammamet, Zakinthos, Skiathos și Sharm el Sheikh.

În privința traficului de marfă, în contextul unei creșteri cumulate în perioada 2015-2019, de peste 90%, anul 2019 a înregistrat o scădere de 13% (în total fiind transportate 5.167 tone de marfă), anunţă oficialii AIT. Aceştia spun că, totuşi, în luna decembrie s-a înregistrat cea mai mare creștere lunară comparativă între 2019 și 2018, de 15,2% reprezentând în cifre absolute 430 de tone marfă transportate, „ceea ce poate reprezenta un semnal de revenire a creșterii volumului de marfă transportată. Cu toate acestea volumul de mărfuri, în scădere din 2019, poate fi interpretat ca semn de scădere a industriei regionale.”

Reprezentanţii AIT mai spun că în anul 2019 au fost realizate proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportului, amintind proiectul construcției noului Terminal de Sosiri Curse Externe, în valoare totală de peste 30 de milioane de lei: „Această investiție, care are termen de finalizare data de 31 martie 2020, se află în stadiul execuției de lucrări la structura de rezistență, lucrări de închidere a structurii, instalații.” Investiții considerabile, transmit reprezentanţii AIT, s-au făcut și pentru modernizarea infrastructurii din zona de operațiuni aeriene. S-au investit aproximativ 1,9 milioane de euro în lucrări la pistă, sistemul de balizaj, sistemul de alimentare cu energie electrică.

Directorul Aeroportului, Daniel Idolu, caracterizează anul 2019 ca fiind unul cu realizări importante pentru instituţie: „Creșterea sustenabilă a traficului, inaugurarea de noi destinații, demararea unor lucrări de modernizare și dezvoltare a infrastructurii aeroportuare ne responsabilizează permanent. Vreau să remarc, din nou, faptul că volumul de trafic aerian al unui aeroport este expresia profilului și dimensiunii economice, sociale şi demografice a regiunii pe care o deservește. Dezvoltarea Regiunii de Vest a României și a activității Aeroportului Internațional Timișoara, se condiționează reciproc.”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro