Proiectele UVT care urmăresc o creștere semnificativă a pregătirii viitorilor absolvenți, calificate pentru finanţare

Foto: Eye in the Sky

Toate cele cinci proiecte depuse de Universitatea de Vest din Timișoara pentru finanțare în cadrul programului „Innotech Students” –  care urmăresc o creștere semnificativă a pregătirii viitorilor absolvenți ai universității noastre pentru meseriile noi și specializările viitorului – s-au calificat în ultima fază a jurizării pentru finanțare.

 

Universitatea de Vest din Timişoara se preocupă să dezvolte programe accesibile și utile studenților, prin care să promoveze o bună inserție profesională a acestora, după absolvire.

UVT anunţă că a depus în această toamnă cinci proiecte, în valoare totală de peste 48 de milioane de lei, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. Proiectele au fost depuse în cadrul Apelului de proiecte „Innotech Student”, aparținând de măsura de finanțare POCU/829/6/13/ Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare/cercetare/inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv, identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.

Ieri, cele cinci proiecte depuse au fost admise în urma parcurgerii etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității pentru apelul de proiecte „Innotech Student”.

Rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea, remarcă perspectivele bune deschise prin această etapă de verificare a conformității administrative și eligibilității: „UVT se află în primul eșalon al universităților românești. Reușim să ne profilăm public în acest mod prin valoarea proiectelor pe care le propunem în diferitele domenii ale educației și cercetării. Așa este, de pildă, și în cazul celor cinci proiecte care s-au calificat în ultima etapă de jurizare pentru finanțări de tip POCU, care sunt un bun exemplu pentru preocupările ambițioase pe care le avem în direcția pregătirii studenților și a obținerii de către aceștia a competențelor și abilităților necesare unei viitoare inserții de succes pe piața muncii.”

Marilen Pirtea se declară convins că proiectele pe care le-a propus UVT în Apelul „Innotech Student” vor determina o creștere semnificativă a pregătirii viitorilor absolvenți ai universității noastre pentru meseriile noi și specializările viitorului.

Print Friendly, PDF & Email