Aproape o sută de căsuţe, forfotă multă, abundenţă de produse, preţuri piperate, poleială ce-ţi apare cu totul şi cu totul altfel în lumina crudă a zilei şi numeroşi trecători, mulţi dintre ei aproape resemnaţi. Aşa arată centrul Timişoarei acum, înainte de Sărbătoarea Crăciunului.

Un oraş scăldat în luminiţe de Crăciun

Un oraş aproape cenuşiu şi care îm­bracă, pe alocuri, aspect de bazar, îi întâm­pină pe trecătorii care se încumetă să înfrunte frigul şi să ia la pas străzile din cen­tru şi din apropierea zonei centrale. E plin de ornamente de Crăciun dintre cele mai diverse, care împodobesc în devăl­măşie intrările în cafenele, baruri sau ma­gazine. Deasupra capului, stră­juind strada Alba Iulia, regăseşti aceleaşi decoraţiuni de Crăciun pe care le ştii deja de anul trecut.

Apoi, imediat ce treci de poarta îmbrăcată în cetină de brad, eşti propulsat direct în universul Târgului de Crăciun.

La cele 100 de căsuţe de Crăciun, după principiul veni, vidi şi cam atât

Vezi bradul înalt, instalat în apro­pie­rea Operei, şi răzbate înspre tine mirosul de vin fiert şi de cârnaţi ce vine din spa­ţiul anume destinat comercianţilor de alimente şi preparate specifice sărbă­torilor de iarnă. Mâncare multă, însă deloc ieftină, sortimente dintre cele mai diver­se, preparate tradiţionale, tobă, cal­taboş, jumări şi cârnaţi, sarmale şi bu­căţi imen­se de friptură de toate felurile se întrec să le ofere timişorenilor iluzia îndestulării în preajma sărbătorilor.

Căsuţele din Piaţa Operei  sunt mul­te, aproape 100, un număr record adică, şi sunt construite la fel, din lemn. Poţi dis­tinge, printre ele, de exemplu, Atelie­rul de olărit al lui Moş Crăciun, care îi îmbie pe cei mici cu activităţi atrăgă­toare, ce îi lasă să-şi dea frâu liber ima­ginaţiei, fiindcă pot picta pe ceramică după bunul plac şi pro­priul gust. Străjuind centrul de o parte şi de alta, aliniate frumos, restul căsuţelor din lemn îşi înfăţişează, la rândul lor, oferta.

„Am venit numai ca să ne plimbăm, e frumos totul, dar lucrurile sunt scumpe, mult mai scumpe decât le poţi găsi la su­permarket sau la magazinele mici din cartier”, îmi spune o doamnă cu părul că­runt, care ţine de mână un băieţel în sa­lopetă albastră de fâş, cu obrajii îmbujo­raţi. „Nu te poţi apropia de ele”, zice nemul­ţu­mit şi domnul Ion Pater, care a stat o vre­me la coadă în faţa unei căsuţe cu brân­ze­turi. A întrebat cât costă, a calculat preţul unui kilogram şi a plecat  spunând, revoltat, că nu poate să dea 120 de lei pe kilogram.

La fel se întâmplă şi în cazul jumă­rilor. Sunt apetisante, oamenii se apro­pie, întreabă cât costă, dar apoi se îndepăr­tea­ză agale. Resemnaţi. „Pentru pensiile noas­tre, preţurile sunt de lux. Sunt produse din abundenţă, dar nu ţi le poţi permite”, spune alt domn, care se plimbă prin cen­tru cu soţia. A venit să privească, să anali­zeze oferta. Dar cam atât… Spune că pen­sionarii sunt umiliţi şi obligaţi să se des­curce cu pensii de mizerie şi că abia le mai rămân bani pentru mâncare după ce îşi plătesc cheltuielile şi îşi cumpără me­di­ca­mentele. Nu vrea însă să îşi spună numele, fiindcă zice că „oricum, doam­nă, la ăştia care contează nu le pasă de ce spun eu”.

Dacă te apropii de comercianţi şi îi întrebi dacă au sau nu clienţi, îţi spun, aproape la unison, că oamenii care cum­pără sunt destul de puţini. Vin, se uită la produse, întreabă de preţ şi marea ma­joritate pleacă fără să cumpere ceva. „Nu ne putem permite, însă, să lăsăm prea mult la preţ”, spune o doamnă care vinde cârnaţi. Şi explică şi de ce: „Preţul căsuţe­lor e mare, aşa că, după ce plăteşti taxele, rămâi cu mai nimic. Trebuie să câştigăm şi noi ceva. E greu să stai toată ziua în frig şi să nu vinzi mare lucru”.

Mai multă animaţie la căsuţele cu dulciuri

La căsuţele cu ciocolată de casă, salam de biscuiţi şi cozonaci e ceva mai multă animaţie. Aici, preţul, deşi e mare, păleşte în faţa insistenţei copiilor pofti­cioşi. Aşa că vânzătorii se pot considera mai norocoşi.

Cei care vând jucării, însă, spun că, deşi e perioada cadourilor, lucrurile se mişcă foarte greu. Şi invocă drept motive tot concurenţa supermarket-urilor, unde preţul jucăriilor e mult mai mic.     

De găsit, poţi găsi însă la Târgul de Crăciun (aproape) orice: de la icoane pic­tate meşteşugit pe lemn, pe sticlă sau pe piatră, până la aranjamente de Cră­ciun fă­cute din brad şi împodobite cu glo­buri, de la suveniruri, până la mărunţi­şuri de tot felul, tocmai bune să fie oferite în dar. Fu­lare, căciuli, mănuşi, halva, vin fiert, caş­caval, jumări, „plăcintă întinsă de Turnu”, cu vişine, cu mere, cu brânză şi cu nuci, murături, dovleac copt, dulceţuri, lumâ­nări, bomboane de pom, candele, icoane, colaci secuieşti, brânză de burduf, tobă şi din nou cârnaţi. De data asta ungureşti, preparaţi după reţete tradiţionale. Cu mul­tă boia de ardei. La preţuri piperate, însă.

Şi-apoi tocăniţe şi gulaş la ceaun şi kurtos kolacs, făcut proaspăt, chiar în faţa ta, deasupra jarului încins, răspân­dind în jur parfum de vanilie. Şi ciocolată de casă, nuci caramelizate, fructe con­fiate, salam de biscuiţi, cozonaci de toate felurile. Vin fiert, clocotind în cazane uriaşe, în care plutesc leneşe cuişoare, bucăţi de scorţi­şoară, mere şi felii de portocale. Toate acestea com­pun tabloul, făcut din fărâ­me, al Târgului de Crăciun din Ti­mişoara acestui final de an. În Timişoara cea din ajun de sărbă­tori, negustori pri­cepuţi cau­tă să îţi vândă, la preţuri exor­bitante, nu­meroasele ispite ale unui Crăciun occi­dentalizat.

Mai sunt şi colinde, care răsună tare din difuzoare, şi frânturi de liturghie, ce răzbat dinspre Catedrală. Şi, în faţa Ope­rei, stinghere, arzând pe mai multe rân­duri, stau candelele aprinse în amintirea celor ce s-au trecut în Decembrie şi care amintesc că, înainte să vină Crăciunul, se împlinesc 24 de ani de libertate. Într-o Timişoară eclectică, în care, făurit din contraste, spiritul Crăciunului caută să se armonizeze cât se poate de bine cu direc­ţia în care se duc timpul şi vremurile…