Un bătrân imobilizat, salvat de pompierii timişeni dintr-un incendiu

Foto: ISU Timiş

Pompierii timișeni au salvat, într-o intervenţie contra cronometru, viaţa unui bărbat imobilizat în casa care i-a fost cuprinsă de incendiu, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

 

Pompierii au fost alertaţi, în această dimineaţă, prin numărul de urgenţă 112 despre un incideniu produs la strada Herculane, din Timişoara. Acesta precizat că e vorba despre locuinţa unui vecin de-al său imobilizat, menţionând că e posibil ca acesta să se afle în interiorul casei cuprinse de flăcări.

12 pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul incendiului. În imobil au găsit un bărbat de 74 de ani, imobilizat în camera de lângă bucătăria care fusese cuprinsă de flăcări. Victima a fost predată echipajului SMURD, intoxicată cu fum, dar în stare de conștiență. Pompierii au acționat rapid şi pentru lichidarea incendiului, astfel acesta nu s-a extins și la alte încăperi ale casei.

Print Friendly, PDF & Email