Echipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, din Timișoara, şi Universitatea de Vest din Timișoara organizează un concurs naţional robotică, Winter Robotics Games.
Universitaea de Vest din Timișoara va găzdui sâmbătă, 18 ianuarie, 24 de echipe, din 11 județe, care participă la Winter Robotics Games, eveniment menit să ofere participanților oportunitatea de a-și prezenta roboții, anunţă rereprezentanţii UVT.
Evenimentul face parte din seria concursurilor tip demo organizate la nivel național, în cadrul competiției BRD First Tech Challenge România, organizată de Asociația Națiune prin Educație. Scopul acestei competiții este de a aduce pasionații de robotică împreună, de a stabili legături de colaborare și, mai mult, de a facilita împărtășirea experiențelor, respectiv de a pregăti atmosfera programului First.
Potrivit UVT, anual, tema este schimbată și optimizată la nivelul de entuziasm și la cunoștințele participanților. În sezonul 2019-2020 (SkyStone) sunt abordate generic diverse abilități pe care echipele le înglobează în roboții pe care-i dezvoltă. În timpul unui meci, care durează maximum două minute, roboții îndeplinesc anumite sarcini pentru a cumula puncte. În primele 30 de secunde roboții se mișcă autonom, urmând să fie controlați un minut de la distanță de către driveri cu ajutorul controllerelor. Concursul se bazează pe lucrul în echipă, formarea alianțelor și ajutorul reciproc.
Ultimele comentarii