Ce ar putea avea în comun un accident aviatic cu un incendiu dintr-un club, cu un caz de viol, sechestrare și, probabil crimă, cu otrăvirea unor oameni, cu ultragierea unor polițiști, mai ales petrecute în perioade și în locuri diferite? În aparență, nimic. Ceea ce leagă aceste episoade este faptul că toate au scos la iveală o încremenire în neputință a unor instituții ale statului. Generată de incompetență sau de neprofesionalism dublat de corupție.

Ianuarie 2014, Alba. Ore în şir le-au trebuit echipelor de salvare să ajungă la locul în care se prăbuşise un avion care făcea o cursă umanitară, transportând, de la Bucureşti la Oradea, o echipă de medici. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa doi oameni: pilotul și o studentă la Medicină, care e posibil să fi putut fi salvată dacă nu ar fi înghețat până au ajuns, după multe ore, echipajele de salvare.

Decembrie 2014, Siutghiol. Patru oameni și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui elicopter SMURD în Lacul Siutghiol. Ca în cazul tragediei aviatice din Alba,  presa vorbea despre vina echipelor de salvare şi despre şansa la viaţă pe care victimele ar fi avut-o dacă operaţiunile de salvare ar fi fost făcute în timp util, şi nu cu scurt-cuircuite generate de incompetenţă. Niciuna dintre ambulanţele trimise la intervenţie nu a fost dotată cu bărci, iar primul autovehicul SMURD sosit avusese barca pentru intervenţie defectă.

Octombrie 2015, București. După noaptea de iad din clubul Colectiv, au murit 64 de tineri. Unii arşi de vii, alții, mai mult de jumătate din ei, după zile de agonie, răpuşi de infecţii intraspitaliceşti. Altfel ar fi stat lucrurile dacă, pe de o parte, acel club ar fi avut autorizaţie de securitate la incendiu, dacă avea condiţii de prevenire și de stingere a incendiilor, dacă ar fi fost controlat de autorităţi, iar pe de alta, dacă nu s-ar fi intervenit haotic pentru salvarea victimelor ori, apoi, dacă în spitale nu ar  fi colcăit – la fel ca acum – bacterii intraspitalicești ucigaşe.

Iulie 2019, Caracal. Tragedia din vara acestui an, de la Caracal, ne-a arătat dezinteresul cu care oameni angajați în salvarea de vieți omenești tratează posibilele victime. Ne-a arătat, de asemenea, modul haotic, neprofesionist de acțiune al unor procurori și polițiști, care au așteptat ore în șir pentru a intra în casa unde aveau semnale că se poate comite în orice moment o crimă. Ne-au arătat instituţii de siguranță națională afectate de politizare, care au dovedit disfuncţii grave şi care, din neprofesionalismul, din indolenţa unor oameni, poate din implicarea lor în reţele infracţionale, au ratat salvarea vieţii unui copil care le ceruse disperat ajutorul.

Noiembrie 2019, Timișoara. Tragedia de pe strada Mioriței, din Timișoara, unde trei oameni au murit după o acțiune de deratizare, iar peste 30 au avut nevoie de îngrijiri medicale, a adus în față alte instituții încremenite în neputință, demonstrând că în România oricui i se permite să-şi deschidă o firmă de dezinsecție și deratizare, că oricine poate folosi nestingherit otrăvuri cumpărate de pe piața neagră despre care nu știe nimic, că, oricum, nu-l verifică nimeni pentru a preveni nenorociri. S-a dovedit că firma de deratizare din Timișoara, care printr-o minune nu a ucis mai mulți oameni, nu a fost controlată niciodată în patru ani de la înfiinţare, iar conducerile a două instituții care ar fi trebuit să o aibă sub control, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar -eterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, nu au putut nici măcar să precizeze cine trebuia să o autorizeze şi să o controleze…

Noiembrie 2019, Vâlcea. Episodul din Călina-Vâlcea, unde doi agenți au fost sechestrați și dezarmați de zeci de romi, după ce polițiștii au încercat să oprească cu focuri de armă o mașină condusă de unul dintre ei, vorbește de fapt, despre probleme sistemice ale Poliției Române: neprofesionalism la vârf (cauzat de numiri pe criterii strict politice sau clientelare), deprofesionalizarea unei mari părți a instituției (prin plecări masive din sistem, în ultimii ani, goluri umplute apoi cu oameni lipsiți de experiență ori cu oameni angajaţi din sursă externă, insuficient sau chiar deloc pregătiți), pierderea autorității (generată de scandalurile care au afectat Poliția, în ultimii ani, de proasta gestionare a imaginii, de legislația prea blândă cu faptele de ultraj).

Aceste sunt cazuri – o parte din cine știe câte similare… – ne arată că avem instituții care, deşi responsabile cu apărarea siguranței cetățeanului, au mari probleme de funcționalitate şi pun în pericol viața oamenilor pe care ar trebui să-i salveze,  ne arată că nu doar corupția ucide, ci și neprofesionalismul și indolența o pot face.

Poate ar trebui ca aceste cazuri şi multe altele similare, care au oferit un tablou perfect al eşecului și al incompetenței, care pun  în pericol vieţi şi vulnerabilizează sistemul de siguranţă naţională să fie analizate, de la cauză la efect, în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Mai ales că instituţia are deja o altă componenţă, că începe un nou mandat prezidenţial în care, a promis Klaus Iohahnis, una din componentele României normale va fi construirea unui stat funcţional.

Articol publicat şi în Revista 22 şi în Puterea a Cincea.