Nu înțeleg…

Melania-CInceaSunt câteva lucruri privind clasarea dosarului Revoluției, pe care nu reușesc să le înțeleg.

 

Dosarul Revoluției, clasat ieri de Parchetul General, a vizat uciderea a 709 oameni, rănirea prin împușcare a 1.855, rănirea în alte împrejurări a 343 de persoane și reținerea a 924 de oameni, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Este o decizie pe care o consider sfidătoare. Și care e însoțită, din punctul meu de vedere, de câteva semne de întrebare.

Nu înțeleg cum se poate dispune clasarea unui dosar care vizează omorârea câtorva sute de oameni, în condițiile în care, din 2010, în România omorul este imprescriptibil. Nici cum Parchetul General poate trece peste o decizie a CEDO, atâta vreme cât Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate în raport cu dreptul intern. Iar CEDO a stabilit, în 24 mai 2011 că omorurile comise în timpul Revoluției nu se prescriu, deci anchetele trebuie duse la final, stabilind că a fost încălcat art. 2 din Convenție, privind dreptul la viață,  prin ineficiența acestor anchete, tergiversate, fără motiv, ani și ani de zile.

Nu înțeleg apoi cum un om al cărui nume a fost pomenit ca fiind implicat în evenimentele din Decembrie 1989, de partea celor care au tras, poate ajunge în superiorul unor procurori care anchetează acele evenimente. Mă refer la Tiberiu Nițu, numit, în aprilie 2013, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta deși, în toamna lui 2012, în presă apărea informația că dl Niţu a clasase dosarele Revoluţiei. Iar în primăvara lui 2013, într-un interviu acordat ziare.com, generalul Dan Voinea readucea în spațiul public informația că, în Decembrie 1989, militar fiind, Tiberiu Nițu a deschis focul asupra mulţimii. O informație pe care însuși dl Nițu o confirma, într-un interviu pentru Adevărul, în 2010, declarând: „Era concepţia aia că se trage din casele din apropiere. Şi când s-a zis foc spre casele alea…, am executat foc! Eu, civilii de pe lângă mine care aveau arme, colegii mei, toată lumea. Am tras acolo, dar nu era nimeni. Atât. Alea au fost singurele momente, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. De ce să mint? Aş putea să mint, dar n-am niciun interes să ascund. N-am făcut nimic nelegal, n-am împuşcat pe nimeni, n-am omorât pe nimeni. Cu ce sunt vinovat?” De ce s-a mai tras în noaptea de 22 spre 23 Decembrie 1989 și la ordinul cui? Regimul Ceaușescu fusese înlăturat,  iar soții Ceaușescu erau deja la cazarma de la Târgoviște, unde li se pregătea simulacrul de proces, finalizat în două zile, fără drept de recurs, prin executarea celor doi.

Și colateral, privind spre episodul numirii conducerii Ministerului Public, din primăvara lui 2013 – care încăierase Puterea cu Opoziția, oameni ai Puterii cu oameni ai Puterii, societate civilă și presă cu clasa politică – nu înțelegeam schimbarea de atitudine a fostului președinte Ion Iliescu față d-na Kövesi. În plin scandal pe tema numirii conducerii Ministerului Public, dl Iliescu declara că un om nu poate fi blamat pe viaţă pentru că a avut o funcţie. Asta, după ce, la Referendumul din iulie 2012, când Parchetul General intrase pe firul fraudelor puse la cale de Putere, o înfierase cu mânie proletară: “Nu credeam că, după Revoluţia din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru Referendum. În ce lume trăim?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune? (…) Desigur, răspunderea revine conducerii Parchetului General, care a acţionat la comandă.”

Nu înțeleg de ce, de ani și ani de zile, CSM nu s-a autosesizat și nu a verificat ce scurt-circuite sunt în acest dosar, cine și cu ce scop le produce.

Nu înțeleg de ce, acum, Parchetul General a trecut sub tăcere numele procurorilor militar care au dispus clasarea dosarului. De ce nu-și asumă rezoluția, dacă e corectă?

Certitudinea este că România a fost singura ţară din Europa de Est în care schimbarea de regim din 1989 s-a lăsat cu răniţi și morți. Mii de răniți. Și 1.104 morţi. 162 până la căderea lui Nicolae Ceaușescu, în 22 Decembrie 1989, iar 942, după aceea, până în 27 Decembrie 1989. Cifre fără relevanță, însă, pentru procurorii care, de 25 de ani, au jucat un fel de leapșă cu dosarul Revoluției. Până în 23 octombrie 2015, când au decis să-i pună cruce.

 

Articol publicat și în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS