Semnele despre sănătatea precară a economiei românești sunt amplificate după ce FMI confirmă imaginea unui dezmăț bugetar finanțat din împrumuturi tot mai scumpe, declară deputatul liberal Marilen Pirtea.
„Începutul lunii septembrie amplifică semnele despre sănătatea precară a economiei românești. După ce experții independenți precum domnii Lucian Croitoru și Eugen Rădulescu, de la BNR, au indicat public existența unor premise ale declanșării crizei fiscal-bugetare, determinate de politica haotică a Guvernului Dăncilă, un nou document oficial, de această data al FMI, vine să confirme imaginea unui dezmăț bugetar finanțat din împrumuturi tot mai scumpe”, atrage atenţia deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Documentul FMI indică despre o schimbare de abordare în politica fiscală, explicând trecerea dinspre o politică prociclică spre una anticiclică. „Economiștii știu bine că, în perioade precriză, deficitul bugetar trebuie redus, pentru o consolidare fiscală. FMI discută în termeni generali despre eficientizarea cheltuielilor publice și o mai bună transparentizare a acestora, dar și despre creșterea investițiilor publice, care în ultimii ani de guvern PSD au cunoscut un trend descrescător”, adaugă deputatul liberal.
Acesta reaminteşte că FMI recomandă și eficientizarea activității ANAF, informatizarea acesteia, cu scopul creșterii colectării, care acum este sub nivelul programat.
„Tripleta deficitelor, respectiv deficitul cel de cont curent (5,1 miliarde euro pentru primul semestrul), deficitul comercial (7,7 miliarde euro pentru semestrul I) și deficitul bugetar (estimat la 3,7% din PIB pentru 2019), indică o evoluție critică în ultimi doi ani și jumătate, trasând provocări imense pentru bunul mers al economiei în următorii ani. Aceste deficite sunt acum adevărate pietre de moară pentru creșterea economică viitoare”, indică deputatul liberal.
Marilen Pirtea subliniază că Raportul FMI face o serie de recomandări, atât pentru politicile fiscale, urmărind modernizarea administrării veniturilor și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice, cât și în direcția reevaluării noii legi a pensiilor, pentru a echilibra nevoile sociale și sustenabilitatea fiscală: „Conform FMI, se recomandă majorarea dobânzii pe fondul unei inflații care a depășit constant ținta, în paralel cu o flexibilizare a cursului de schimb, pentru a putea absorbi mai ușor șocurile externe.”
În privința reformelor structurale, mai spune deputatul PNL, FMI recomandă creșterea capacității instituțiilor și companiilor de a absorbi fonduri europene și asigurarea construirii infrastructurii de calitate. Totodată, documentul arată că este necesară implementarea de politici salariale care să asigure creșterea productivității şi recomandă susținerea luptei împotriva corupției.
„Observăm foarte ușor că recomandările demonstrează fără echivoc cum politica Guvernului PSD a fost în totală contradicție cu aceste nevoile economice. Faptul că guvernarea haotică a PSD a vulnerabilizat economia și a afectat statul de drept este ceea ce PNL susține de doi ani și jumătate. Iresponsabilitatea PSD a pus economia României într-o postură vulnerabilă în eventualitatea unei recesiuni. Dacă avem în vedere faptul că România este partea a unui întreg, al unui sistem economic global, iar recesiunea Germaniei și Italiei (principalii noștri partenerii comerciali), sau războiul comercial dintre SUA și China nu vor lăsa neafectată economia țării noastre. Este mare nevoie de oameni capabili și profesioniști, care să asigure funcționarea acestui stat, iar aceștia nu se regăsesc la PSD, ci în opoziția actuală, care poate garanța o abordare economică în spiritul bunei guvernări”, conchide vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii