Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, anunţă că verifică, în această perioadă, școlile finanțate de instituția pe care o conduce. Domnia sa dorește să se asigure că acestea vor fi pregătite pentru noul an și că investițiile demarate se află în termenele stabilite.
Călin Dobra a vizitat ieri Liceul Teoretic „Iris”, din Timișoara, școală ce se adresează în principal copiilor cu deficiențe de vedere și nevăzătorilor, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş. Pentru 2019, acesteia i-a fost alocată din bugetul județului suma de 3.000.000 de lei, bani din care, printre altele, va fi reabilitată și cantina școlii. În plus, liceul va trece printr-o reabilitare majoră, grație unui proiect pe fonduri europene câștigat de CJ Timiș, în valoare de aproape 8.000.000 de lei. Se vor efectua lucrări de reabilitare termică, va fi realizat un acoperiș nou şi vor fi montate rampe pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, vor fi montate o casă de lift în exteriorul clădiri și o scară metalică pentru evacuare.
Călin Dobra a vizitat şi Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”, din Timişoara, unde CJ Timiş investește peste 3.000.000 de lei în reparații capitale făcute la corpul de clădire nr. 3 și în achiziționarea unui lift pentru persoane cu dizabilități.
„Am vizitat două școli, unde avem în derulare investiții majore. Cu mici sincope, acestea sunt în termen. La «Neveanu», lucrările au o mică întârziere, dar se lucrează intens și se va recupera o parte din timp. Lucrarea este un majoră, cu reparații capitale, dar va fi gata într-o lună, după cum am vorbit cu constructorul. Acolo unde se va lucra și în septembrie, se vor lua măsuri ca activitatea școlară să nu fie afectată. Pregătirile pentru noul an sunt în curs, nu există probleme majore. Am crescut în acest an sumele alocate investițiilor. Am reușit chiar atragerea de fonduri europene. Nu vrem nicicum să facem rabat la calitate atunci când e vorba de copii, de educația lor”, spune președintele CJ Timiş, Călin Dobra.
Pe lista investițiilor majore în școlile finanțate de CJ Timiș se numără şi reabilitarea acoperișului și amenajarea curții Centrului Şcolar „Constantin Pufan”, din Timişoara, lucrări pentru care s-au alocat peste 700.000 de lei. În plus, școlii i-au fost alocaţi 345.000 de lei pentru amenajarea unei scări exterioare de evacuare în caz de urgență, cât și pentru achiziționarea unei autoutilitare.
De asemenea, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu”, din Recaş, beneficiază în acest an de un buget de peste 3.000.000 de lei, jumătate din această sumă fiind alocată investițiilor. Mai mult de 800.000 de lei sunt destinați reabilitării cantinei școlare.
Sub finanțarea CJ Timiș se află Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”, „Constantin Pufan” și „Dumitru Ciumăgeanu”, din Timișoara, „Constantin Păunescu”, din Recaș, și „Alexandru Roșca”, din Lugoj. De asemenea, CJ Timiș finanțează și Liceele teoretice „Iris” și „Gheorghe Atanasiu”, ambele din Timișoara.
CJ Timiș a alocat în bugetul din acest an peste 19.000.000 de lei pentru funcționarea și dezvoltarea celor șapte școli pe care le finanțează. Din această sumă, 8.000.000 de lei sunt numai pentru investiții.
Ultimele comentarii