Galeria Helios, din Timişoara, găzduieşte, în perioada 14 – 27 martie, expoziţia colectivă Les Couleurs du Temps Hommage à Călin. Vernisajul va avea loc joi, 14 martie, de la ora 17, când, familiei artistului Călin Chincea, trecut în nefiinţă anul acesta, îi va fi acordată o diplomă, la inițiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
Expoziţia aduce pe simeză un valoros fragment omagial din vasta colecție pe care profesorul și criticul Călin Chincea a construit-o de-a lungul unei vieți, restituind publicului un crâmpei identitar atât de necesar, o veritabilă aducere aminte din lumea umbrelor, ce se dimentează tacit filonul ancestral al memoriei colective, spun organizatorii expoziţiei.
Artiştii invitaţi să participe cu lucrări la expoziţie sunt dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat pe Călin Chincea şi anume Suzana Fântanâriu, Sorin Nicodim, Petru Comisarschi, Dana Constantin, Ion Bobeică, Edith Torony, Adrian Dudui, Elisabeth Ochsenfeld, Tar Bela, Alex Baciu, Ciprian Radovan, Sorin Bijan, Charlotte Guitard, Eva Elvira Comisarschi, Igor Isac, Smaranda-Sabina Moldovan, Dorina Munteanu, Viorel Coţoiu, Adrian Valentin Samson, Vasile Pintea, Costin Brateanu, Gabriel Kelemen, Duska, Alex Baciu şi Traian Abruda.
Ultimele comentarii