Se solicită sprijin financiar pentru Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara

Într-o scrisoare deschisă, insprctorul general al Inspectoratului Școlar Județdean Timiș, Aura Danielescu, solicită primului-ministru Viorica Dăncilă, prefectului de Timiș, Eva Andreaș, președintelui Consiliului Județean, Cplin Dobra, primarului Timișoarei, Nicolae Robu, parlamentarilor de Timiș, consilieri județeni și locali, profesorilor, dar și mediului privat și presei să se implice în susținerea financiară a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara.

 

Ne dorim să ajutăm… cu ajutorul dumneavoastră, să salvăm, an de an câte o școală, să demonstrăm că unitatea bănățenilor, a celor ce locuiesc în Banat, a celor ce iubesc această zonă poate să transforme școlile în care învață copiii noștri, să transforme România”, spune Aura Danilescu.

Aceasta anunță că Clubul Lions Dinamic Plus organizează, pentru Colegiul „Ion Vidu”, o seară pentru strângere de fonduri, în cadrul căreia elevi/artiști de la acest livceu vor susține gala performerilor în artă: „Vor cânta pentru noi, vor povesti despre liceul lor, vor colinda și ne vor umple sufletul de bucurie. Ca să putem să-i ajutăm, trebuie doar să ne rupem puțin din timpul nostru și, dacă nu putem, să trimitem un apropiat care să ne reprezinte. Un loc în sală, un bilet cumpărat, o donație, o sponsorizare făcută, o cină festivă le poate aduce acestor copii instrumentele de care au nevoie în pregătirea lor. În felul acesta, printr-o contribuție mică, pentru ei se vor deschide noi oportunități. Presa, televiziunile, tinerii talentați aflați peste hotare, absolvenți ai acestui prestigios liceu și toți cei ce vor să ajute, pot fi alături de copii.”

Evenimentul va avea loc în 18 decembrie, de la ora 18, la Venue Events.

De ce Liceul „Ion Vidu”? Pentru că, spune Aura Danielescu, e unica școală de muzică din regiune, „pentru că dă talente ce ne încălzesc sufletul, pentru că noi toți, la un moment dat, într-un fel sau altul, am ascultat o voce sau ne-am intersectat cu un tânăr ce cândva a stat în băncile liceului Vidu. Pentru că nu au instrumente cu care să învețe, pentru că acestea costă enorm, pentru că nu au o clădire a lor, intabulată și nu pot accesa fonduri europene pentru a-și îmbunătăți spațiile și a accesa mijloace didactice, pentru că la ei, învățământul se desfășoară ca în urmă cu 30 de ani, ne dorim să-i ajutăm, să contribuim la educația lor, la schimbarea ce va putea să se producă.”

Aura Danielescu anunță că ISJ Timiș are aprobarea Ministerului Educației pentru implicarea în promovarea acestei acțiuni și precizează că instituția nu colectează bani, nu vinde bilete și nu obligă pe nimeni la nimic: „Vrem doar ca în fiecare an, începând cu Vidu, în acest an, o școală să primească o altă față prin sprijinul oamenilor, al comunității civile. Nu putem singuri și ne bazăm pe dumneavoastră, pe toți cei care puteți să ajutați copiii din această școală.”

Cei interesați sunt rugați să confirme printr-un mail/mesaj scurt, la ISJ Timiș, dorința de a participa și vor fi contactați de echipa Club Lions Dinamic Plus sau de părinți ai elevilor, aflați în echipa de organizare.

Print Friendly, PDF & Email