Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat azi, la ieşirea din sediul DNA, că a fost chemat pentru a fi pus sub acuzare în dosarul imobilelor. Edilul se declară revoltat de acuzaţiile care i se aduc, subliniind că nu a încălcat legea şi că este uluit că cineva atentează la onoarea sa, anunţă Mediafax.
„Sunt uluit de ceea ce mi se întâmplă. Eu am ieşit în stradă şi mai ies pentru o justiţie independentă, dar nu independentă de dreptate, de corectitudine, ci de persoane, de grupuri de interese. Sunt un om ultracinstit, ultra corect în tot ce fac. Singura mea avere e onoarea. Nu pot să nu fiu revoltat când cineva atentează la onoarea mea. De ce să fiu eu trimis în judecată, de ce apare numele meu într-un material în care pe patru pagini din şase e vorba despre lucruri total străine meu. În cazul meu s-au vândut două gioarse, două magherniţe – nu de către mine, cu o semnătură dată de mine, fără să mi se spun că acei chiriaşi au venit mai târziu, Sub garanţia că totul e legal dată de aparatul de specialitate. Sunt 5 semnături înaintea semnăturii mele. Ce temei aş fi avut eu să nu semnez pe cele două contracte? Asta mi se reproşează (a semnat ca primarul – n.r)”, a declarat, citat de Mediafax, primarul Nicolae Robu.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, din această după-amiază, Nicolae Robu scrie că a semnat contractele de vânzare „întocmite de aparatul funcționăresc al Primăriei și girate de legalitate prin cinci semnături, pentru cele două apartamente din poză, unul de 25 mp, altul de 50 mp, de fapt, niște maghernițe, într-un fund de curte, cu pretul de 11.300 euro, iar evaluatorul DNA, plătit din bani publici (!!!), pretinde că ar fi trebuit să fie vândute cu peste 70.000 de euro!”
Primarul mai spune că nu are nicio legătură cu restul dosarului, în care este vorba despre aproape 1.000 de locuințe vândute şi de un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro, fapte petrecute înainte de a fi el primar. „Judecați singuri dacă sunt sau nu victima unui abuz!”, a mai scris Nicolae Robu, în încheierea postării.
Nicolae Robu, Gheorghe Ciuhandu, fost primar, şi Martin Staia, fost director în cadrul instituţiei, sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată. În aceeaşi cauză, Dan Diaconu, viceprimar, şi Traian Stoia, fost viceprimar, sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
DNA transmitea, la începutul anul trecut, că în perioada 1996 – 2015, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei Timişoara şi-ar fi încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 şi ar fi deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al oraşului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului.
Citeşte şi: Primarul Timişoarei: „Din cele o mie de locuinţe, două apartamente modeste au fost vândute cu semnătura mea”
Ultimele comentarii