Condițiile meteo nefavorabile din țară și străinătate au afectat la Timişoara mai multe curse aeriene.
Două aeronave au ajuns, marţi, la Timișoara din cauza vremii nefavorabile din localitatea de destinație. Astfel, cursa München-Sibiu a companiei Lufthansa a ajuns la Timișoara la ora 18.19, iar pasagerii au fost debarcați și au plecat spre Sibiu cu autocarele, anunţă Aeroportul Internaţional Timişoara, printr-un comunicat trimis redacţiei.
Co o zi înainte, o cursă Ryanair, care venea de la Londra Stanstead şi zbura spre Sofia,a aterizat la Timișoara la ora 21.33, din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la Sofia. Cei 175 de pasageri aflaţi la bordul aeronavei au fost debarcați, 62 dintre aceștia au ales să plece cu autocarul spre Sofia, restul au rămas peste noapte la Timișoara și au decolat marţi dpă-amiaza. Asistența consulară a fost asigurată de consulul onorific al Bulgariei la Timișoara, E.S. Gheorghe Nacov.
Alte patru zboruri regulate de la și spre Aeroportul Timișoara au fost afectate. Astfel, din cauza condițiilor meteo din București, cursa ROT 607 Otopeni-Timisoara a avut o întârziere la sosire de peste 80 de minute, întârzierea afectând implicit și zborul retur ROT608 Timișoara-Otopeni.
De asemenea, cursa RYR 309 Otopeni-Timişoara a înregistrat o întârziere de 88 de minute, tot din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din București. Cursa retur, Ryanair 4WK Timişoara-Otopeni a decolat spre București cu o întârziere de 135 de minute, la ora 21.33, însă după 60 de minute s-a întors din zbor din cauza vizibilității scăzute de la Otopeni. Pasagerii au fost debarcați și au rămas la Timișoara, urmând să fie redirecționați spre o altă cursă a companiei.
În această perioadă, Aeroportul Internațional Timișoara funcționează în parametrii normali, specifici sezonului rece, anunţă oficialii AIT. Pe timp de iarnă, zborurile pot suferi întârzieri de 15-20 de minute din cauza operațiunilor de degivrare și antigivrare care se fac la aeronave, înainte de decolare.
Ultimele comentarii