Cu tot regretul că a fost nevoie de o tragedie precum cea de la Clubul Colectiv pentru a se conştientiza nevoia înfiinţării şi dotării unor centre în marile oraşe pentru tratarea pacienţilor cu arsuri grave, Ministerul Sănătăţii susţine că va continua să investească în această direcţie. Conform promisiunilor oficialilor ministerului, Centrul de Mari Arşi din Timişoara ar putea primi până la sfârşitul anului toată aparatura necesară.
Promisiuni ministeriale
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat zilele trecute că până la sfârşitul acestui an, Centrul de Mari Arşi din Timişoara va primi o bună parte din echipamentele necesare funcţionării la standardele proiectate.
“Ceea ce facem în momentul de faţă este faptul că lucrăm la studiile de fezabilitate pentru centrele noi de arşi. În Bucureşti vor fi două centre: unul la Spitalul «Grigore Alexandrescu» şi unul la Spitalul Bagdasar, iar în ţară, la Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi. Situaţia Iaşiului este puţin mai avantajată faţă de celelalte, la fel cum este, parţial, situaţia şi în Timişoara. (…) Parţial a pornit procedura pentru dotarea centrului din Timişoara şi a celui din Iaşi cu aparatură, pe procedură, de Banca Mondială. Sperăm ca până la sfârşitul anului primele echipamente să fie deja prezente acolo”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Florian Bodog, fiecare nou pat amenajat pentru tratarea acestor pacienţi reprezintă un plus, în condiţiile în care în momentul de faţă nu există locuri suficiente pentru a acoperi toate solicitările.
„Dacă aşteptăm studii de fezabilitate, construcţie, nu se întâmplă nimic pentru pacienţii arşi grav care au nevoie mâine de aceste îngrijiri. De aceea am convenit, cu cei de la Banca Mondială, şi am negociat, ca centrele deja existente – respectiv, Timişoara, parţial, şi Iaşi, în totalitate – să fie dotate cu echipamente, în acest an. Şi suntem într-o înaintată fază, în procedura de achiziţie”, mai spune Florian Bodog .
Ministrul a menţionat că primeşte săptămânal de la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă mesaje cu privire la solicitări de transfer de pacienţi din secţii de arşi în secţii de mari arşi. „Sunt situaţii în care sunt blocate toate paturile şi atunci apelez la centrele universitare care au secţie de terapie intensivă, pentru a lua şi temporiza pacientul pentru 24 -48 de ore, după care este transferat într-un centru de mari arşi. Depinde de la caz la caz. Este un ordin de ministru care spune că suprafeţele de peste 30% trebuie tratate într-un centru specializat de mari arşi”, explică Florian Bodog.
O necesitate pe plan local
Existenţa unui Centru de Mari Arşi la Timişoara este considerată mai mult decât oportună.
Medicul Leonida Iancu, şeful Serviciului de Ambulanţă Timiş, spune că, din punctul său de vedere, statistic, dar şi strategic este necesar un astfel de centru la Timişoara. „Noi vom deveni, dacă e să facem raportarea doar la sistemul medical, Regiunea 5 Vest, deci vom deservi un teritoriu mult mai mare – Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi o parte din Arad. Un Centru de Mari Arşi este binevenit la Timişoara şi din perspectiva unei tradiţii pe care am avut-o pe acest segment, începând cu Casa Austria. Cu un astfel de centru, vom fi mai puţin dependenţi de alte zone, mai ales că arşii sunt extrem de greu de transportat”, mai spune dr. Leonida Iancu.
Ultimele comentarii