Şapte liceeni din Timiş, eliminaţi din examenul de bacalaureat

Şapte absolvenţi de liceu din Timiş, care au susţinut, azi, proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului, au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Şase au fost surprinşi cu căşti bluetooth în urechi.

 

Inspectorul gcolar general Aura Danielescu, declară, citată de Medifax, că au fost eliminaţi şapte absolvenţi de liceu care au susţinut proba obligatorie a profilului şi specializării din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.

Şase dintre ei, care susţineau proba scrisă la Istorie la Colegiul Tehnic “Henri Coandă”, din Timişoara, şi la un liceu din Lugoj, au fost surprinşi de profesorii supraveghetori cu căşti bluetooth introduse în urechi. Un alt candidat, care susţinea proba scrisă la Matematică, la Colegiul “I. C. Brătianu”, din Timişoara, a fost eliminat din examen pentru că a luat o ciornă de la un coleg.

Cei şapte elevi care au încercat să fraudeze Bacalaureatul au primit nota 1, au fost eliminaţi din examen şi nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni, anunţă inspectorul general.

582 de candidaţi din  imiş s-au înscris pentru a susţine, azi, proba scrisă la Matematică, iar alţi 124, la Istorie. Luni, în prima zi a Bacalaureatului de toamnă, un alt elev din Timiş a fost eliminat din proba scrisă la Limba Română, după ce i-a sunat telefonul în sala de examen.

În total, din judeţ s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 1.203 de absolvenţi de liceu, dintre care 716 provin din promoţia actuală, iar 487 din promoţiile anterioare. În judeţ, promovabilitatea la examenul de Bacalaureat din acest an a fost de 72,94%.

Print Friendly, PDF & Email