Universitatea de Vest din Timişoara dedică șapte zile unor evenimente și activități ce abordează subiecte eco, de protejare a mediului înconjurător și de adoptare a unui stil de viață sănătos.
Săptămâna Verde în UVT propune comunității locale să participe la dezbateri, la workshop-uri interactive, la conferințe și performance-uri, încurajând astfel o implicare activă a tuturor locuitorilor orașului în aspecte ce țin de conservarea biodiversității și de îngrijirea spațiilor verzi, anunţă UVT, printr-un comunicat transmis redacţiei.
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, angrenează universitatea într-o serie de acțiuni.
Joi, 25 mai, va fi ziua Fără maşini la UVT, accesul autoturismelor în parcarea destinată angajaților universității fiind închis. În felul acesta, angajații instituției sunt încurajați să vină la serviciu pe jos, cu bicicleta sau utilizând mijloacele de transport în comun.
În aceeaşi zi, de la ora 14 la ora 16, va avea loc evenimentul Pedalați cu familia UVT, acțiune în cadrul căreia timișorenii sunt invitați să participe la o tură de ciclism prin Timișoara, alături de membrii comunității academice.
Programul complet al acțiunilor:
Tot joi, între orele 11- 12.30, în Aula Magna a UVT va avea loc dezbaterea pe tema Care este perspectiva specializării și rolul dvs. în vederea construirii/consolidării unei Universități Sustenabile? Dimensiunea interpersonală a sănătății – noi alături de ceilalți. De la ora 12.30, în sala 701 va fi organizat un workshop creativ de creat postere din materiale reciclabile, de la ora 14, în amfiteatrul A01 va avea loc premierea concursul interjudețean Ecologica, iar de la ora 16, pe terenul UVT, va avea loc Cupa Universitarilor, un proiect comun cu Unisport Vest.
Vineri, 26 mai, între orele 14-15.30, în sala 701 va fi organizată dezbaterea Care este perspectiva specializării și rolul dvs. în vederea construirii / consolidării unei Universități Sustenabile? Resurse și schimbare.
Sâmbătă, 27 mai, de la ora 11, în sala 701 va avea loc prezentarea rezultatelor workshop-ului interdisciplinar.
Duminică, 28 mai, de la ora 16, în Piața Libertății, va avea loc Instalație si performance „Realize”, realizat de Adrian Florea, din Karlsruhe / Germania, în cooperare cu studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru.
Ultimele comentarii