Sute de bibliotecari din ţară şi străinătate, reuniţi la Timişoara

Biblioteca Foto turda newsÎn perioada de 7 – 9 septembrie, Timișoara va găzdui Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, un eveniment ajuns la cea de-a 27-a ediţie

 

Denumită în acest an Biblioteca fără bariere, Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România va reuni la Timişoara peste 300 de participanți: bibliotecari biblioteci universitare, școlare şi publice, specialişti și cercetători din domeniul ştiinţelor informării, documentării, din ţară şi de peste hotare, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai instituţiilor de cultură şi învăţământ, anunţă Universitatea de Vest din Timişoara care, prin intermediul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, este co-organizator al evenimentului.

Participanţii la conferinţă vor prezenta lucrări și vor dezbate aspecte referitoare la experiența profesională sau direcțiile de evoluție la nivel național, dar şi internaţional ale domeniului info-documentar: poziția bibliotecii în societate, complementaritatea sa în procesul de educație și formare, de informare și cunoaștere, păstrarea și valorificare a  patrimoniului cultural, în contextul noilor tehnologii de comunicare.

Parteneri locali ai conferinţei sunt, pe lângă Universitatea de Vest şi Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, Universitatea Politehnica, Biblioteca Universității Politehnica, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Biblioteca Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Biblioteca Uiversităţii de Ştiinţe Agricole Banatul, Biblioteca Academiei – Filiala Timișoara şi Biblioteca Județeană „Sorin Titel”.

Azi are loc, ca eveniment-satelit, Conferința Națională „Biblioteca școlară – spațiu ideal de informare și comunicare”, ajunsă la ediția a 7-a, organizată de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a UVT.

Deschiderea festivă a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România va avea loc în 7 septembrie, ora 9, în Aula Magna a UVT.

Print Friendly, PDF & Email