Specialişti în tratarea flebologiei, reuniţi la Timişoara

Timişoara va găzdui, începând de mâine, Congresului Național de Flebologie.

 

Congresul Național de Flebologie, ajuns la a XV-a ediţie, va avea loc în perioada 11-13 octombrie. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Flebologie, Clinica I Chirurgie a Spitalului Judeţean din Timişoara și Asociația Medicală „Academician Pius Brînzeu”, sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și ale Forumului Vascular Central European.

În aceași perioadă se va defășura şi  cel de-al VIII-lea Curs Educațional al Forumului Vascular Central, la care vor participa renumiți specialiști în domeniu, anunţă, într-un comunicat Spitalul Judeţean din Timişoara.

Ambele evenimente științifice vor reuni specialiști angiologi, flebologi, dermatologi, chirurgi vasculari din țară și din străinătate.

Flebologia este o specialitate medicală distinctă care are ca preocupare o patologie care afectează o mare parte din populație și ale cărei costuri nu sunt nici acum pe deplin cunoscute. „Lipsa de interes privind această patologie se explică prin faptul că, în lipsa tratamentului, nu generează mortalitate în mod direct. Din acest motiv în analizele statistice nu apare ca și cauză directă a mortalității. O simplă privire aruncată pe cauza antecedentă stopului cardio-respirator va evidenția, într-un procent îngrijorător, una din complicațiile de temut ale insuficienței venoase cronice și anume, embolia”, avertizează specialişti de la Spitaluş Judeţean din Timişoara.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis