Şcolile „Lumina” nu se închid

Una din şcoli funcţionase la Timişoara

Scoala Spectrum Lumina TimisoaraReţeaua de şcoli şi universităţi „Lumina”, extinsă, la un moment dat, până la Timişoara, nu va fi închisă, transmit oficialii Guvernului.

 

După tentativa de lovitură de stat din Turcia, în spatele căreia, susţine regimul de la Ankara, ar sta clericul musulman Fethullah Gulen, în presa din România apăruse informaţia că şcolile din reţeaua „Lumina Instituţii de Învăţământ”, patronate de mișcarea lui Fethullah Gulen, ar urma să fie închise, la solicitarea regimului Erdogan. Una dintre aceste instituţii, Şcoala Spectrum, a fost înfiinţată la Timişoara, în anul 2010.

Am întrebat reprezentanţii Executivului dacă se conformă informaţia că Guvernul României a primit o solicitare oficială din partea autorităţilor turce de a închide unităţile de învăţământ din reţeaua „Lumina Instituţii de Învăţământ”, care funcţionează pe teritoriul României şi ce măsuri vor fi luate.

Până la acest moment, Ministerul Afacerilor Externe nu a primit o solicitare de închidere a fundației respective din partea autorităţilor turce.  În cazul în care, în viitor, autorităţile turce vor întreprinde un astfel de demers pe lângă autorităţile române, se va lua o decizie doar după o atentă analiză a argumentelor părţii turce”, ne transmit oficialii Guvernului.

Şi reprezentanţii MAE transmit că, după ce ambasadorul Republicii Turcia în România, ES Osman Koray Ertaș, a fost primit în audienţă de secretarul de stat Cristian Bădescu, acesta i-a solicitat diplomatului turc clarificări privind declarațiile apărute în spațiul public, cu privire la unităţile de învăţământ „Lumina”. „Ca răspuns, partea turcă a precizat că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea acestora”, transmite MAE.

„Lumina Instituţii de Învăţământ” s-a înfiinţat în anul 1994, la Constanţa, în baza protocolului semnat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ca urmare a scrisorii de recomandare din partea autorităţilor din Republica Turcia şi a cererii oamenilor de afaceri turci şi romani. Această reţea de instituţii de învăţământ are atât unităţi de învăţământ preuniversitar, cât şi o universitate:  Universitatea Lumina, International School of Bucharest,

Liceul Internaţional de Informatică Constanţa, Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti , Şcolile Spectrum de la Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj Ploieşti (Şcoala Spectrum Timişoara – foto – nu mai funcţionează), Grădiniţa Spectrum Bucureşti şi Early Learning Centre.

Print Friendly, PDF & Email