Multiplele faţete ale răului produs de comunism în România şi în ţările fostului bloc est-european, impactul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi consecinţele neaplicării Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, profunda degradare morală generată de contaminarea actualei clase politice cu rămăşiţe ale fostei ideologii comuniste, ai cărei exponenţi s-au propulsat în prim-planul vieţii politice româneşti de după Revoluţie au fost doar o parte dintre aspectele analizate public în cadrul conferinţei internaţionale, desfăşurate la Timişoara, intitulate „25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?”

Timişoara lui Decembrie 1989, o imensă rană sângerândă în trupul României

La conferinţa internaţională „25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?”, moderată de Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei din Timişoara, au luat parte personalităţi marcante din ţară şi din străinătate. Aceasta şi-a propus nu doar să marcheze împlinirea a 25 de ani de la debutul, la Timişoara, al Revoluţiei Române, ci şi să aducă în discuţie, în abordări variate, prin prisma specializărilor şi domeniilor de competenţă ale invitaţilor la dezbateri, aspectele controversate ale Revoluţiei.

Cuvântul de deschidere i-a aparţinut poetei Ana Blandiana, fondator al Fundaţiei Academia Civică. Aceasta s-a referit la semnificaţia momentului şi la impactul social generat de Revoluţia începută în decembrie 1989 la Timişoara. În context, Ana Blandiana a rememorat un episod, petrecut la jumătatea lunii decembrie 1989, în urma unui telefon primit de la Timişoara, prin care a fost informată despre situaţia de aici, despre faptul că oamenilor le era teamă să îi ducă pe răniţii acelor zile la spital. I se solicita atunci sprijin, constând în antibiotice, feşe şi Rivanol. Episodul istorisit de Ana Blandiana ca fiind o pătrundere în mitul Timişoarei acelui moment şi ca o ancorare în sfera realităţilor crude ale acelor zile, a generat instantaneu un moment de solidaritate umană, pe care poeta l-a evocat cu emoţie, relatând despre deplasarea la o farmacie din Bucureşti, unde au fost solicitate antibiotice, Rivanol şi feşe în cantităţi suficient de mari cât să ajungă pentru ceea ce a fost catalogat a fi “o rană foarte mare”. În urma acestui schimb de replici, solicitanţii au primit un balot de pansamente de tot felul, care au ajuns apoi să aline suferinţele răniţilor de la Otopeni. Pentru că, începută în miez de decembrie la Timişoara, Revoluţia Română, imposibil de înăbuşit de către autorităţile comuniste, a cuprins imediat după aceea şi Bucureştiul.

Continuând relatarea despre impactul Revoluţiei izbucnite la Timişoara, oraş pe care l-a desemnat ca fiind un „izvor al începuturilor”, Ana Blandiana a evocat apoi şi un episod emoţionant, petrecut, în Piaţa Operei, la aniversarea unui an de la izbucnirea Revoluţiei. Atunci, potrivit relatărilor poetei, intuind primejdia născută din confiscarea Revoluţiei Române, mulţimea adunată în piaţă a scandat, cu lacrimi în ochi, privind spre cei adunaţi în balconul Operei, „Bucureşti, ajută-ne să scăpăm de FSN!”

„Cât de deprimaţi puteau să fie timişorenii la un an de zile de la Revoluţie, dacă sperau de la bucureşteni… În condiţiile în care noi am primit întotdeauna de la Timişoara”, spune Ana Blandiana, adăugând că spiritul Timişoarei a contaminat ulterior Piaţa Universităţii, din Bucureşti, acolo unde, o dată făcut public conţinutul ei, Proclamaţia de la Timişoara a devenit „osatura ideologică” a societăţii româneşti.

Ana Blandiana, despre paradoxul românesc: „Lumina a venit de la Apus…  Adică, de la Timişoara”

Prin raportarea la contextul acesta complex creionat din aspiraţii suprapuse peste realitatea unei lumi ce a urmat Revoluţiei din 1989, Ana Blandiana a apreciat că trebuie lecturat titlul conferinţei organizate în acest an – „25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?” – despre care admis că este unul literar, dar care îndeamnă la evaluare lucidă şi la identificarea unor răspunsuri menite să evalueze în ce măsură ne-am trezit din acel vis frumos. „Să dea Dumnezeu ca trezirea, lipsită de iluzii, să se transforme într-o priză de conştiinţă reală”, şi-a exprimat speranţa poeta Ana Blandiana. Adăugând că intenţia organizatorilor a fost să se dezbată inclusiv modul în care a fost gestionată libertatea dobândită de români după Revoluţie: „Nu am vrut să vorbim doar de cât de eroi au fost eroii care au murit la Timişoara, ci şi de cei 25 de ani care au continuat, cu tot ce s-a întâmplat bine în ei. Esenţială a fost doar libertatea. (…) Problema este cine răspunde de ce am făcut noi din această libertate. Sper să fie un moment în care să ne amintim că lumina a venit de la Apus…Adică de la Timişoara”. Poeta a atenţionat, referindu-se la situaţia mobilizării românilor la recentele alegeri prezidenţiale – despre care a apreciat că pot să fie interpretate „ca o trezire, în sens bun. O trezire lipsită de iluzii” – asupra faptului că „românii sunt întotdeauna capabili de miracole”, putând, însă, în egală măsură, şi „să îşi distrugă miracolele, ceea ce au şi făcut de multe ori”.

Teodor Stanca, preşedinte AFDPR Timişoara: „Jertfa şi demnităţile se câştigă”

Teodor Stanca, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Timişoara, a opinat că, deşi s-au scurs 25 de ani de la momentul despărţirii teoretice de comunism, atunci a căzut un tiran, şi nu o tiranie. „Nu am certitudinea că acest lucru (despărţirea definitivă de comunism – n.r.) s-a împlinit până la capăt”, a opinat Teodor Stanca, care a lansat în dezbatere şi o întrebare la care a apreciat că este important de formulat un răspuns: în ce măsură sacrificiile unor generaţii de oameni care s-au opus comunismului au contribuit la căderea regimului comunist.

„Noi (reprezentanţii AFDPR – n.r.) am fost atunci alături de tinerii curajoşi ai Timişoarei şi ai Bucureştiului, nu am stat în casă. Dar am considerat că trebuie să îi lăsăm pe ei să se exprime, pentru că a venit vremea lor, să înţeleagă că au o misiune de dus”, a precizat Teodor Stanca, adăugând că neşansa a făcut ca Revoluţia să fie confiscată de eşaloanele doi şi trei ale fostului regim comunist, care au profitat de faptul că poporul nu era pregătit să preia controlul.

În aceste condiţii, caracterizate printr-o desprindere parţială de comunism, a subliniat Teodor Stanca, conjunctura a impus inventarea unei alte identităţi care să slujească intereselor potentaţilor momentului. Această identitate a fost, a mai opinat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Timişoara, profilul revoluţionarului cu merite deosebite, care a devenit, în baza unui cadru legislativ creat în perioada mandatului preşedintelui Ion Iliescu, aproape o profesie. Categoria revoluţionarilor cu merite deosebite a crescut numeric vertiginos, profitând de permisivitatea legii, astfel că în rândurile revoluţionarilor cu merite deosebite s-au înregimentat, alături de revoluţionari adevăraţi, foşti securişti, militari sau activişti de partid. „În acest fel, «primul revoluţionar al ţării» – l-a desemnat Teodor Stanca în manieră ironică pe fostul preşedinte Ion Iliescu – a recompensat cu drepturi exagerate oameni din categoria acestor revoluţionari cu merite deosebite”, a relevat Teodor Stanca. Astfel, ma spune el, reprezentanţii eşalonului doi al fostului partid comunist şi-au subordonat o anumită categorie de persoane. Deşi, a opinat Teodor Stanca, „nu se cumpără jertfa şi nici demnităţi, ele se câştigă şi trebuie să fie recunoscute de oameni”.

În plus, a mai apreciat Teodor Stanca, actualul preşedinte onorific al PSD Ion Iliescu nu avut nimic de-a face cu Revoluţia, iar „atunci când s-a declanşat şi a prins forţă Revoluţia din Timişoara, nu ştia nimeni de Ion Iliescu”.

Traian Orban: „Mulţi dintre politicienii din noua generaţie s-au contaminat de ideologia foştilor”

Ideile formulate de preşedintele AFDPR Timişoara, Teodor Stanca, au fost susţinute şi de către preşedintele Memorialului Revoluţiei, Traian Orban, care a apreciat că nu este tardivă nici acum derularea unui proces al comunismului. „Numai aşa se va face justiţie martirilor pentru libertate. Nu este târziu nici acum să se facă lumină. Nu vrem vărsare de sânge, să îi spânzurăm sau să îi împuşcăm pe cei vinovaţi, că nu am fi mai buni decât ei. Dar Justiţia trebuie să îşi spună cuvântul, să facă dreptate. Mergem pe principiul că nimeni nu e mai presus de lege. (…) Complicitatea foştilor a dus la degradarea situaţiei şi a moralităţii politicienilor. Nu generalizăm, dar dacă pui într-un coş câteva mere stricate, într-un timp scurt se strică şi celelalte mere, se contaminează. Mulţi dintre politicienii din noua generaţie s-au contaminat de ideologia foştilor şi au înţeles că este posibil să se continue în acelaşi mod”, a opinat Traian Orban.

Acesta a relevat faptul că, la nivelul întregului bloc est-european, comunismul a produs extrem de multe victime, fiind de aceea, potrivit aprecierii sale, legitimă declanşarea unui proces, după modelul procesului nazismului, care a urmat încheierii celui de-al Doilea Război Mondial.

„La nivelul UE este o complicitate. După al Doilea Război Mondial a avut loc un proces împotriva criminalilor fascişti de război. Trebuie declanşat un proces al comunismului în Europa şi în România. Eu îi acuz pentru complicitate. (…) Nu este târziu să se declanşeze procesul comunismului. În 1989 s-a terminat Războiul Rece, dar acum asistăm la începerea celui de-al doilea război rece”, a apreciat preşedintele Memorialului Revoluţiei, referindu-se la faptul că, în absenţa unei atitudini ferme de sancţionare a comunismului, ceea ce a numit „politica pumnului în gură şi a dictaturii” se perpetuează, adoptând modele primejdioase, care au condus la situaţia actuală din Crimeea şi chiar din Republica Moldova.

Edward Kanterian: „Comunismul, o utopie aberantă, situată între fanatism şi inginerie socială”

La rândul său, filozoful de origine română Edward Kanterian, lector în cadrul Departamentului de Filosofie al  Universităţii din Kent, Anglia, a relevat faptul că, potrivit unor puncte de vedere exprimate de reprezentanţi ai mediului academic specializaţi în filozofia lui Marx, societăţile desemnate în prezent drept foste comuniste nu ar fi fost, în realitate, astfel. În plus, a mai precizat el, prin prisma unor astfel de abordări, „comunismul, ca ideologie, n-a existat, nu că nu s-a surpat”. Situaţie pe care Edward Kanterian a explicat-o prin aceea că ar exista o nesuprapunere între condiţiile descriptive pentru realizarea unui proiect politic şi evaluarea normativă a respectivului proiect politic.

„Pur descriptiv, comunismul a fost clădit în Europa de Est”, a opinat Edward Kanterian, potrivit aprecierii căruia abolirea proprietăţii private, instaurarea dictaturii proletariatului şi a dictaturii partidului unic au fost repere ale unui parcurs al statelor socialiste înspre condiţia de state comuniste.

În ceea ce priveşte premisele care au permis instaurarea unor astfel de regimuri, Edward Kanterian a opinat că ideologia comună, provenită din fosta URSS sau derivată din experienţa Gulagului, poate fi o explicaţie pentru energia violentă degajată de comunism.

În plus, a mai relevat Edward Kanterian, o anume mixtură între credinţa utopică şi încrederea ştiinţifică, între fanatism şi ingineria socială, ar putea reprezenta explicaţii ale violenţelor incredibile care au marcat istoria comunismului.

Romulus Rusan: „Comunismul românesc, o ideologie cu rădăcini criminale în anii '50”

Romulus Rusan, fondator al Alianţei Civice, director al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi coordonator al  Centrului Internaţional Pentru Studiul Comunismului, co-organizator al evenimentului, a apreciat că impactul dramatic pe care comunismul l-a avut în plan social în România a fost motivat şi de rădăcinile criminale ale comunismului românesc, care s-a revendicat din atmosfera sumbră a anilor 1950, propagând practici specifice, care mergeau de la intruziunea brutală în viaţa privată a individului, până la incitarea la delaţiune, subordonarea şi administrarea justiţiei, dispunerea de arestări ori percheziţii fără mandat, îngrădirea libertăţii de circulaţie, controlul cultelor religioase, prin Departamentul Cultelor, distrugerea patrimoniului cultural, demolarea celor 22 de biserici din Bucureşti, pentru a crea spaţiul necesar construirii Casei Poporului, îngrădirea libertăţii presei şi instituirea cenzurii, restricţionarea accesului neîngrădit la hrană sau impunerea unor standarde demografice aberante, care limitau libertatea de opţiune a femeii.

Toate acestea au fost semnalate ca atare reprezentanţilor regimului comunist, a relevat Romulus Rusan, într-un raport oficial care a fost înaintat, în data de 31 octombrie 1989, cu doar şapte săptămâni înainte de prăbuşirea regimului comunist din România, ministrului de Externe din acel moment, Ioan Totu.

„Viaţa cotidiană din România a contribuit la căderea regimului comunist”, a opinat Romulus Rusan, potrivit aprecierii căruia la erodarea sistemului au contribuit mai mulţi factori.

„Un elogiu aparte se cuvine foştilor deţinuţi politici şi deportaţi în Bărăgan, care, în condiţii mult mai grele, au luptat pentru demnitatea poporului lor”, a relevat preşedintele Fundaţiei Academia Civică, Romulus Rusan.