Câţiva consilieri judeţeni spun că în destule cazuri proiectele de extindere la patru benzi a ieşirilor din Timişoara sunt blocate sau gâtuite de construcţii rezidenţiale pentru care s-au aprobat planuri urbanistice zonale de către Primării din vecinătatea Timişoarei, deşi se ştia foarte bine că şoselele trebuie extinse la patru benzi.

Drumuri „metropolitane” blocate de vile

Pe măsură ce tot mai mulţi timişoreni şi-au construit case în comunele limitrofe municipiului, traficul, în special dimineaţa, s-a aglomerat, devenind infernal pe anumite intervale orare şi o sursă nesfârşită de nervi şi stres pentru şoferi. În acest sens, de ani buni se discută despre necesitatea lărgirii drumurilor de acces înspre şi dinspre Timişoara.

Aceste planuri, fiind descrise pe larg inclusiv primarilor din localităţile limitrofe Timişoarei, se lovesc acum de proiectele unor ansambluri rezidenţiale, autorizate în cunoştinţă de cauză de aceleaşi Primării. Problema, care s-ar putea dovedi una complicată şi cu multe consecinţe pe viitor, a fost luată în discuţie recent la Consiliul Judeţean Timiş, odată cu discutarea proiectului de hotărâre privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes judeţean „Lărgirea la 4 benzi de circulaţie a DJ 592 Timişoara – Moşniţa Nouă”.

Mai mulţi consilieri judeţeni au avut obiecţii legate de faptul că se vor cheltui sume mari din bugetul judeţean, pentru nişte exproprieri care puteau fi evitate de către Primăria Moşniţa. „Astăzi, constat după opt ani de zile că domnul primar, deşi l-am chemat la Comisia de urbanism să ne lumineze cu privire la motivaţia pentru care trebuie să facă aceste exproprieri, când putea în opt ani, timp în care a aprobat o grămadă de PUZ că acele terenuri să le ia gratuit de la proprietarii acelor terenuri, vine, fără să se consulte cu noi, fără să vină la Comisia de urbanism, fără să ne explice şi pune un proiect pe ordinea de zi a plenului, probabil negociind cu conducerea Consiliului Judeţean şi mă trezesc azi în situaţia în care trebuie să aprob ca din banii contribuabililor să despăgubim nişte cetăţeni respectabili, de altfel, care şi-au construit pe nişte terenuri arabile o mulţime de construcţii şi acum le mai trebuie nişte bani pentru drum”, a declarat pe această temă consilierul judeţean fost PSD, acum independent Marcel Mihoc.

La rândul său, consilierul judeţean PNL Liviu Cocean a menţionat că la Giroc, de exemplu, Primăria nu eliberează autorizaţii dacă strada nu este cedată prin donaţie Primăriei, şi că în cazul Moşniţa Nouă situaţia este şi mai complicată din punctul de vedere al exproprierilor, pentru că multe din suprafeţele vizate au un statut incert, care va genera complicaţii şi costuri suplimentare. „De ce în toţi aceşti ani primăria nu s-a ocupat ca persoanele respective să doneze acea bucată de teren pentru ca astăzi să nu ne trezim în astfel de situaţii? Aici sunt probleme şi legate de proprietari. Străzile respective sunt parte din proprietatea unor societăţi aflate în insolvenţă, sunt persoane care sunt decedate şi moştenitorii nu au fost contactaţi. De asemenea, există sechestru de la finanţe pe parte din aceste terenuri”, a precizat Liviu Cocean.

Preşedintele CJ Timiş, social-democratul Titu Bojin, a avut o atitudine conciliantă pe această chestiune, menţionând că, dacă tot s-au alocat banii pentru exproprieri, ar fi păcat să nu fie cheltuiţi, deşi a recunoscut că se ştia de mai bine de opt ani de proiectele de dezvoltare a drumului din zonă: „De opt ani discutăm pentru drumul de la Moşniţa într-o variantă de preluare de către Timişoara în ideea de a face, inclusiv linii de tramvai până la Moşniţa cu depozit de tramvaie a cărui suprafaţă de teren va fi asigurată de Moşniţa.  Deci, indiferent cât se doreşte să se amâne, proiectul acest lucru îl putem face doar din alte puncte de vedere, pentru că dacă ne referim la ducerea documentaţiei până la capăt, a stabilirii suprafeţelor exacte de teren care sunt aici cu sumele care ne permite lege ca să facem această expropriere ar fi păcat să nu dăm drumul la proiect doar pentru că ne întrebăm de ce nu plăteşte Moşniţa.”

Situaţia s-a complicat în zona Moşniţa odată cu solicitarea unor asociaţii de proprietari din comuna limitrofă Timişoarei, care au cerut ca drumul, chiar extins la patru benzi, „să nu fie făcut prin localitate, pentru că au casele foarte vechi şi vor fi afectate”, de aici putând rezulta procese, contestaţii şi întârzieri ale investiţiei.

Cert este că acum, la CJ Timiş, deşi s-a cerut o solicitare de dezbatere publică pe acest proiect de extindere, aceasta nu s-a mai organizat, proiectul fiind aprobat direct în plen. Ceea ce din nou ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea de a fi contestat, tocmai din lipsa unor dezbateri publice. „Am făcut la Giroc şi urmează Ghiroda, autostrada Dumbrăviţa care este poartă de intrare în Timişoara. Nu cred că vreţi să intrăm în oraş prin gropi şi aţi văzut că sunt critici din partea cetăţenilor că sunt accidente, că s-au făcut construcţii fără aprobarea Comisiei de circulaţie şi au fost probleme. Nu cred că e bine să spunem că va aproba consiliul următor şi vom da aprobări în septembrie anul viitor”, a fost motivaţia cu care preşedintele Titu Bojin a convins majoritatea consilierilor judeţeni să voteze aceste exproprieri, care probabil că vor genera controverse şi la nivelul administraţiei judeţene, şi la nivel local.

Un proiect necesar pentru „Timişoara metropolitană”

Cazul Moşniţa nu este singular. Problemele legate de elementele de infrastructură suplimentare (fie că este vorba de legături cu autostrada, extinderi de drumuri la patru benzi sau extindere de linii de tramvai sau autobuz) intră în conflict cu tot felul de proiecte rezidenţiale care au primit aprobări de la primării, deşi se ştia că la un moment dat se vor realiza aceste elemente de infrastructură suplimentară.

„Este destul de clar că Timişoara are nevoie de aceste extinderi, mai ales în varianta în care s-a tot discutat despre Zona Metropolitană Timişoara. Acestea reprezintă nişte lucrări de infrastructură rutieră obligatorii, şi, deşi nu e firesc să fie realizate înainte de completarea inelului de centură al Timişoarei, este bine că se realizează şi acum”, spune consilierul judeţean PNL Marius Martinescu.

În anii 2006, 2007 şi 2008, Zona Metropolitană Timişoara devenise cap de agendă la Primăria Timişoara, care era dispusă să investească sume foarte mari pentru concretizarea acestui pro­iect ce presupune crearea unei unităţi administrative integrate între Timişoarei şi localităţile din imediata apropiere. În acest sens s-a constituit până şi un Consiliu Consultativ Metropolitan, ce presupunea ca Timişoara şi comunele periurbane Dumbrăviţa, Ghiroda, Moşniţa Nouă, Giroc, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Sânandrei, Giarmata, Orţişoara, Remetea Mare, Şag şi Parţa să ia la comun deciziile importante legate de urbanism şi amenajarea teritoriului.

Argumentele pro-metropolă aduse au fost legate inclusiv de aprecierile făcute la nivelul forurilor europene, în 2008 Primăria Timişoara menţionând că politicile Comisiei Europene arată că în România există doar două aglomerări urbane puternice, Bucureşti şi Timişoara. „Guvernul român a identificat 12 poli de creştere regionali, după ce iniţial fuseseră opt, de la Craiova până la Oradea, Timişoara fiind sin­gurul oraş ce poate difuza dezvoltare economică. Timişoara polarizează peste 80% din rezultatul economic al judeţului şi peste 30% din cel al regiu­nii. Pentru ca economia locală să continue să crească, este necesară o extindere spaţială a zonei urbane”. În contextul economic actual, parţial aceste argumente nu mai stau în picioare.

Totuşi, Municipalitatea susţine în continuare că are nevoie de spaţiu pentru construirea de dotări şi obiec­tive noi (centre expoziţionale, dotări sportive şi de agrement, noi parcuri industriale) şi că transferul acestora spre comunele periurbane este avantajos atât pentru municipiu, cât şi pentru comune, dar este nevoie de un parteneriat în acest sens.

În acei ani, singurul obstacol major în calea acestui proiect era ostilitatea unor primari, care se temeau că, în noul format, îşi vor pierde prerogativele sau poate chiar funcţia. În acest sens, cel mai bun exemplu este cel al Primăriei Dumbrăviţa, care s-a arătat refractară de la început în privinţa acestui proiect al metropolei Timişoara.

Acum, acestei probleme, încă nerezolvate, i s-a adăugat cea legată de bugetele în micşorare ale Timişoarei şi ale comunelor din vecinătate.

Însă, chiar dacă e încă în faza de tatonare, Zona Metropolitană Timişoara continuă să consume o felie deloc mică din bugetul local al Timişoarei, pentru finanţarea diverselor studii de fezabilitate, rapoarte şi proiecte.

În paralel cu conceptul Zonei Metropolitane Timişoara, Municipalitatea timişoreană a mai insistat în ultimii ani şi pe un proiect care, până la un punct, se identifică cu cel al metropolei : Polul de Creştere Timişoara. Pentru realizarea acestei entităţi s-a adus argumentul că „difuzia actuală a caracterelor urbane şi natura relaţiilor pol de creştere – localităţi limitrofe sunt destul de modeste, ceea ce, dacă adăugăm şi inexistenţa tradiţiei cooperării intercomunale, justifică opţiunea de a contura o zonă de influenţă mai puţin extinsă, ca prim pas înspre o structură teritorială viitoare de tip metropolitan, mai potrivită rolului pe care trebuie să-l joace polul de creştere”.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, acest pol de creştere Timişoara cuprinde un centru urban (Timişoara) şi arealul său de influenţă, respectiv comunele Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa No­uă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sînmihaiu Român şi Şag, având în componenţă 35 de sate.

Suprafaţa totală pe care se întinde Polul de Creştere Timişoara este de aproximativ 108.031 de hectare, din care 13.003 hectare reprezintă teritoriul administrativ al Timişoarei, iar 95.027 de hectare, arealul de influenţă al municipiului – ocupând aproximativ 3,4% din Regiunea de Dezvoltare Vest şi 12,5% din suprafaţa Timişului.