Universitatea din Reşiţa, absorbită de Universitatea de Vest Timişoara

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyUniversitatea de Vest din Timişoara va fuziona prin absorbţie cu Universitatea „Eftimie Murgu”, din Reșița.

 

În ședința comună a Consiliului de Administrație și a Senatului Universităţii de Vest din Timişoara, din 7 septembrie, s-a hotărât demararea negocierilor pentru absorbția de către UVT a Universității „Eftimie Murgu”, din Reșița, singura instituție de învățământ superior din județul Caraș-Severin. Totodată, a fost numită și comisia care va reprezenta UVT în acest demers. Mandatul acestei comisii este de a armoniza termenele și procedurile și de a întocmi acordul de fuziune prin absorbție, acord ce urmează apoi a fi aprobat de către senatele celor două universități și înaintat ministerului de resort.

Această decizie, spun reprezentanţii UVT, a fost luată la solicitarea conducerii Universității „Eftimie Murgu”, din Reșița, conducerea UVT anunţând acum că speră să fie un demers agreat și de către Ministerul Educației.

„UVT nu a rămas indiferentă la pericolul ca unul din județele cu cel mai mare potențial de dezvoltare din România, Caraş-Severin, să rămână, peste noapte, fără posibilitatea de a desfășura activități în învățământul superior. Ne referim, aici, la Universitatea «Eftimie Murgu», din Reșița, instituție care se confruntă atât cu probleme de imagine, fiind de notorietate și punctate ca atare în presa locală, regională și națională abaterile de la etica și deontologia profesională a mai multor cadre didactice, cât și cu mari dificultăți financiare care pun sub un serios semn al întrebării existența universității”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email