Universitatea de Vest din Timișoara își deschide porțile pentru absolvenții de liceu. Luni, 6 iulie, se dă startul înscrierilor la 11 facultăți.
Universitatea de Vest din Timișoara scoate la concurs, pentru admiterea din acest an, 2.080 de locuri bugetate, în cele 11 facultăți: Arte și Design, Chimie, Biologie şi Geografie, Drept, Economie și de Administrare a Afacerilor, Educație Fizică și Sport, Fizică, Litere, Istorie și Teologie, Matematică și Informatică, Muzică și Teatru, Sociologie și Psihologie şi Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.
Din toamnă, se arată într-un comunicat remis redacţiei, la UVT vor funcționa și două noi specializări, şi anume, Contabilitate și informatică de gestiune – în limba germană, la Facultatea de Economie, și specializarea Arte Decorative, la Facultatea de Arte și Design. La nivel de licență, UVT are șase specializări în limbi străine.
„Oferta educațională a Universității este creată pe cerințele pieței muncii, cu atenție ridicată spre student, spre necesitățile acestuia pentru anii petrecuți în universitate, dar și pentru traseul său profesional. Accentul se pune pe dezvoltarea de competențe specifice domeniului ales. Astfel, la absolvire, cei care au studiat la noi să fie capabili să ocupe locuri de muncă specializate”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
UVT anunţă, totodată, menținerea centrelor de înscriere și admitere din anul 2014 și operaționalizarea unui nou centru, în Râmnicu Vâlcea, pentru ambele sesiuni de admitere 2015, pentru toate facultățile. „Reacția pozitivă a candidaților și a comunităților locale, obținută la admiterea de anul trecut, ne-a îndemnat să menținem și în acest an centrele de înscriere și admitere deschise în afara Timișoarei. Mai mult, am decis deschiderea unui centru și la Râmnicu Vâlcea, având în vedere că numeroși tineri din zonă vin la noi la studii în fiecare an. Măsura face parte din deschiderea către comunitate manifestată de Universitate și dorința noastră în a-i sprijini pe viitorii studenți”, spune
În perioada 13 – 16 iulie 2015, între orele 9 -14, cei interesați se pot înscrie la cursurile UVT şi în centrele județene de înscriere și admitere de la: Colegiul Național „Decebal”, Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 22, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, b-dul A.I. Cuza, nr. 7, Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta Turnu Severin, str. Crișan, nr. 50, şi la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 41.
Universitatea pune la dispoziția absolvenților de liceu şi aproximativ 3.500 de locuri în regim cu taxă. Pentru admiterea la nivel de master, UVT are disponibile 1.200 de locuri bugetate.
Calendarul înscrierii și admiterii diferă de la o facultate la alta, iar informații detaliate sunt disponibile pe pagina de internet a Universității, www.uvt.ro sau pe pagina de Facebook a instituției, www.facebook.com/uvtromania.
Universitatea are stabilită o perioadă de admitere și în toamnă, după cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, pentru locurile rămase neocupate, mai spun reprezentanţii UVT.
Ultimele comentarii