Universitatea de Vest lansează primul program educațional în limba germană, cu dublă diplomă

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyUniversitatea de Vest din Timişoara lansează primul program educațional în limba germană, cu dublă diplomă. Prin intermediul acestuia studenții sunt pregătiţi în domeniul informaticii și afacerilor.

 

În baza acestui nou program, numit „Rechnungswesen und Wirtschaftsinformatik”, transmit reprezentanţii UVT, studenții din cadrul specializării în limba germană vor avea posibilitatea să studieze două semestre la Karlsruhe, oraș înfrățit cu Timișoara, și să beneficieze de un stagiu de șase luni de practică în companiile germane din Timișoara, ceea ce le va facilita accesul la locuri de muncă oferite de companiile germane din regiune. De asemenea, vor putea beneficia și de zece burse oferite de companiile germane și de Clubul Rotary Timișoara Cosmopolitan.

Lansarea acestui nou program – derulat în parteneriat cu Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe, cu susținerea Clubului German din Banat și a Clubului Rotary Timișoara Cosmopolitan –  are loc astăzi, de la ora 16, la Universitatea de Vest din Timișoara, sala A01 parter, anunţă Biroul de Presă al UVT. Vor fi prezenți ministrul de Interne al landului Baden-Württemberg, Reinhold Gall, rectorul Universității de Științe Aplicate din Karlsruhe, prof. dr. rer. nat. Karl-Heinz Meisel, rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, decanul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, conf. univ. dr. Ovidiu Megan, şi reprezentanți ai unor companii germane din regiune.

Potrivit UVT, Universitatea parteneră din Karlsruhe s-a poziţionat, în ultimii trei ani, pe primul loc în clasamentul programelor educaționale de informatică și administrarea afacerilor din Germania. Iar Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, mai spun aceştia, este, de 50 de ani, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior economic din sud-estul Europei, programele sale de licență și master recunoscute la nivel european fiind absolvite până în prezent de peste 35.000 de studenți români și străini.

Print Friendly, PDF & Email