Timişoara găzduieşte sărbătoarea folclorului mondial

Festivalul Inimilor Foto Festivalul Inimilor OficialLa Timişoara începe, mâine, Festivalul Inimilor, o sărbătoare a folclorului mondial. O sărbătoare inclusă în calendarul UNESCO.

 

Festivalul Inimilor, ajuns la cea de-a 25-a ediţie, va avea loc Teatrul de Vară, din Parcul Rozelor, în zilele de 8 – 12 iulie, fiind un eveniment organizat de Primăria Timişoara, Consiliul Local şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

Manifestarea – inclusă în calendarul UNESCO, fiind şi primul eveniment românesc înscris în calendarul Comitetului Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice – va reuni ansambluri locale, naţionale, formaţii ale aşezămintelor culturale, formaţii reprezentative ale naţionalităţilor conlocuitoare şi, fiind o sărbătoare a folclorului mondial, ansambluri din 13 state, atât din Europa, cât şi din America, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

Festivalul Inimilor (2) Foto Festivalul Inimilor OficialDin străinătate vor participa ansamblurile Kremikovche, din Bulgaria, Fundacio Columbia Folklore (Columbia), University 2 (Georgia), Mirche Açev (Macedonia), Ballet Folklorico del Norte (Mexic), Mărgăritare Basarabene (Republica Modova),Ritmi Detstva (Rusia), Kud Majdanpek  şi Oro (Serbia),Esbart Marboleny (Spania),Vargovcan (Slovacia),WICI – Song and Dancer Theater (SUA), Folklor Kurumu (Turcia) şi Szeged Tancegyuttes (Ungaria).

Din Timişoara vor participa ansamblurile Banatul, Timișul şi Doina Timișului.

Din ţară vor veni la Festivalul Inimilor ansamblurile Doina Gorjului, din Târgu Jiu, Porolissum (Zalău), Ceata Junilor (Sibiu), Zarandul (Arad), Bihorul (Oradea), Bârzava (Reșița), Lugojana (Lugoj) şi  Zestrea Gugulanilor (Caransebeș).

Ca formaţii ale aşezămintelor culturale participante la festival sunt Boldureana, din comuna Boldur, Ghiocelul, din comuna Giroc, Ansamblul de dansuri tradiționale din Pietroasa, Florile Mureșului, din comuna arădeană Vladimirescu, Păstratorii Tradiției, din Pecica, Arad, Armenişana, din Armeniş, Caraş-Severin, şi, tot din Caraş-Severin, dar din comuna Bănia, formaţia Cununița.

Pe lista formaţiilor reprezentative ale naţionalităţilor conlocuitoare care vor dansa la Timişoara sunt Mladost şi Eszterlanc, ambele din Timişoara, Szederinda, din Tormac, Pacsirta, din Tileagd, şi Formația de dansuri germane, din Giarmata.

Festivalul inimilor se va desfăşura după următorul program:

Festivalul Inimilor (3) Foto Festivalul Inimilor OficialMiercuri, 8 iulie, ora 19.30, în Parcul Rozelor: Spectacol susţinut de ansamblul folcloric Timişul, cu participarea  soliştilor vocali Nicoleta Voica, Petrică Moise, Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Stana Stepănescu, Doriana Talpeş, Maria Borţun Popescu, Ancuţa Fleşariu, Camelia Miuţescu, Ramona Roescu şi Cornel Brici.

Joi, 9 iulie, ora 18.30, Catedrala Mitropolitană: Depunerea de coroane la Monumentul Crucificării, din faţa Catedralei Mitropolitane, urmată de o paradă a portului popular, pe traseul Catedrală – Operă – Catedrală- Parcul Rozelor.

Joi, 9 iulie, ora 19.30, Parcul Rozelor: Deschiderea Festivalului, spectacol susţinut de ansamblurile Ghiocelul, din Giroc, Formația de dansuri Giarmata, Boldureana, din Boldur, Ritmi Detstva, din Rusia, Armenișana, din Armeniș, Zestrea Gugulanilor, din Caransebeș, Lugojana, din Lugoj, Mladost, din Timișoara, Bârzava, din Reșița, Bihorul, din Oradea, WICI Song and Dancer Theater din Chicago, SUA, Ceata Junilor, din  Sibiu, Fundacio Columbia Folklore, din Columbia,  Porolissum, din Zalău, şi Doina Gorjului, din Târgu Jiu.

Vineri, 10 iulie, ora 19.30, Parcul Rozelor: Spectacole susţinute de ansamblurile Cununița, din Bănia, Vargovcan, din Slovacia, Păstrătorii Tradiției, din Pecica, Florile Mureșului, din Vladimirescu, Zărandul, din Arad, Timișul şi Doina Timișului, din Timişoara, Ballet Folklorico del Norte, din Mexic, Folklor Kurumu, din Turcia, Esbart Marboleny, din Spania, Oro, al Centrului Cultural al Studenților din Niș, Serbia, University 2,  al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi, Georgia, şi WICI – Song and Dancer Theater”, din Chicago, SUA.

Festivalul Inimilor (4) Foto Festivalul Inimilor OficialSâmbătă, 11 iulie, ora 19.30,  Parcul Rozelor: Spectacole susţinute de ansamblurile Pusta Banatului, din Timișoara, Ansamblul de dansuri tradiționale din Pietroasa, Kud Majdanpek, din Serbia, Szeged Tancegyuttes, din Ungaria, Eszterlanc, din Timişoara, Szederinda, din Tormac , Pacsirta, din Tileagd, Cununița, din Bănia, Mărgăritare Basarabene, din Republica Moldova, Kremikovche, din Bulgaria, Mirche Açev, din Macedonia, Vargovcan, din Slovacia, Ritmi Detstva, din Rusia, Oro, al Centrului Cultural al Studenților din Niș, Serbia, Esbart Marboleny, din Spania, Folklor Kurumu, din Turcia, University 2, al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi, Georgia, WICI – Song and Dancer Theater din Chicago, SUA,  şi Fundacio Columbia Folklore, din Columbia.

Duminică, 12 iulie, ora 11, Muzeul Satului Bănăţean: Spectacol susţinut de formaţiile participante la festival.

Duminică, 12 iulie, ora 19.30, Parcul Rozelor: Spectacol susţinut de ansamblurile Timișul – copii și tineret, Kremikovche, din Bulgaria,Kud Majdanpek, din Serbia, Cununița, din Bănia, Ritmi Detstva, din Rusia, Mărgăritare Basarabene, din Republica Moldova, Mirche Açev, din Macedonia, Vargovcan, din Slovacia, WICI – Song and Dancer Theater, din SUA, Oro, al Centrului Cultural al Studenților din Niș, Serbia, Esbart Marboleny, din Spania, Folklor Kurumu, din Turcia, Fundacio Columbia Folklore, din Columbia, şi University 2, al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi, Georgia.

Print Friendly, PDF & Email