Termenul „bio”, extrem de vehiculat în ultimii ani, tinde să fie doar o iluzie în cazul unor produse, vândute şi în Timiş, aşa cum relevă ultimele controale făcute pe această temă de către Protecţia Consumatorilor. Totuşi, în Timiş există şanse destul de mari ca eventualii consumatori interesaţi să se bucure de marfă autentică, ţinând cont că aici există unele dintre cele mai întinse culturi bio din ţară.
Nereguli la produsele „eco”
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş a finalizat recent o serie de controale care au vizat verificarea modului în care se face etichetarea, prezentare aşi publicitatea produselor alimentare ecologice. Din opt agenţi economici de profil controlaţi, la şase s-au găsit nereguli, fiind date amenzi cu o medie de 4.000 de lei. Pe lângă amenzi s-au mai dat cinci avertismente şi din 158 de produse controlate, în nouă cazuri s-au dat dispoziţii de retragere de pe piaţă a lotului de marfă, din cauza neconformităţilor constatate.
Printre neregulile depistate s-au numărat comercializarea de produse ecologice fără elemente de identificare (adică, fie cu etichetă lipsă, fie cu aetichetă deteriorată) şi atribuirea calităţii de produs ecologic unor alimente care nu se încadrau în această categorie. De asemenea, au fost găsite produse de pe etichetele cărora lipsea unul dintre cele trei elemente obligatorii la etichetarea produselor ecologice: numărul de cod al autorităţii de control care reglementează activitatea operatorului, sigla Comunităţii şi indicaţia locului unde s-a cultivat materia primă agricolă.
Culturi bio pe suprafeţe mari în Timiş
Totuşi, dacă este să se facă raportarea nu la alimentele procesate finite, ci la produsele agricole ecologice brute, în Timiş există şanse mai mari ca eventualii consumatori interesaţi de astfel de mărfuri să găsească alimentele căutate, pentru că în judeţ există suprafeţe mari de culturi bio certificate.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole Timiş spun că în judeţ fenomenul culturilor bio a luat amploare, poate şi pentru că producătorii care optează pentru acest gen de culturi pot beneficia mult mai uşor de finanţări şi subvenţii europene. Există deja culturi ecologice cu o mare diversitate – grâu, porumb, lucernă, vie –,răspândite aproape peste tot în judeţ.
Toţi cei care optează pentru acest gen de producţie agricolă trebuie să respecte, însă, nişte reglementări clare care, în primul rând, interzic folosirea de pesticide sau de îngrăşăminte chimice, fabricate în mod sintetic. În cazul agriculturii bio, este permisă însă folosirea gunoiului de grajd sau a diferitelor composturi, pe post de îngrăşământ.
Timişul este este unul dintre judeţele cu cea mai mare suprafaţă de culturi bio certificate ca atare. Pentru anul acesta contabilizarea suprafeţelor cultivate cu culturi bio se prelungeşte până în 31 iulie, în urma unei derogări date de Ministerul Agriculturii. Anul trecut, însă, au fost certificate ca şi culturi ecologice la nivel naţional aproximativ 240.000 de hectare, dintre acestea, 20.000 de hectare fiind în Timiş.
Inginerul agronom Viorel Solomie spune că astfel de culturi, mai mari, sunt în zonele Valcani, Dudeştii Noi şiJamu Mare. „Procedura de certificare nu este una dificilă, ca proces birocratic. Totul este ca la verificările periodice făcute de experţii desemnaţi de Ministerul Agriculturii probele luate să certifice faptul că nu se folosesc substanţe chimice incompatibile cu noţiunea de produs ecologic. Sunt aproximativ 16 organisme de certificare de acest gen desemnate la nivelul ţării. Şi, dacă anul acesta, reprezentantul unei astfel de structuri de certificare vine şi prelevează probe din pământ, stabilind anumite concentraţii de substanţe chimice, iar anul viitor la o nouă prelevare aceste concentraţii sunt crescute semnificativ, este clar că sunt probleme şi pe cultura respectivă s-a intervenit cu substanţe chimice. Concentraţia de azot, de exemplu, nu poate creşte pur şi simplu din senin, de la un an la altul”, mai spune inginerul Viorel Solomie.
Ultimele comentarii